Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că prima opţiune a partidului său este susţinerea actualului primar general, Gabriela Firea, pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, iar în cazul în care nu va ajunge la o înţelegere cu PSD pentru liste comune în Bucureşti, ALDE va avea proprii candidaţi.
Firea și-a găsit aliați în lupta cu Nicușor Dan
„Nu aş putea spune că sunt cu adevărat negocieri, am purtat discuţii, sunt câteva elemente de reper trasate, mai avem timp, nu ne-am fixat încă un termen limită la care să încheiem negocierile, dar sigur că în perioada următoare vom intra mai mult în detaliile acestei soluţii. Vedem ca primă opţiune o candidatură comună şi liste comune.
Din discuţiile pe care le-am avut până acum cu partenerii noştri – PSD şi Pro România – ar fi susţinerea unei candidaturi comune în persoana actualului primar. Aceasta ar fi prima opţiune. Depinde de modul în care vor evolua negocierile. În cazul în care nu vom ajunge la o înţelegere, ALDE va avea propriul candidat la Primăria generală şi la primăriile de sector”, a afirmat Tăriceanu.
Tăriceanu a dezvăluit obiectivul unei candidaturi comune. Câştigarea Primăriei Capitalei şi a celor de sector.
„Obiectivul la Bucureşti este să câştigăm Primăria şi să avem majoritatea în Consiliul general şi păstrarea sectoarelor. Sunt foarte realist, e o luptă mai complicată decât a fost în trecut, dar eu cred că o formulă de alianţă va aduce o bonificaţie de scor. Una este să socotim cât aduc listele separat şi alta este ce aduce o listă comună.
Convingerea mea este că o listă comună va avea un scor mai bun decât suma celor două liste separate. Vorbesc de două liste, pentru că am discutat cu cei de la PSD dacă au disponibilitate, dacă Pro România nu vrea să meargă în această formulă….nu vreau să vorbesc în numele lor. Nu ştiu care va fi decizia. Îmi doresc să fie o decizie politică”, a adăugat Tăriceanu.
Întrebat despre eventuale şanse ale liderului Pro România la Primăria Capitalei, Călin Popescu-Tăriceanu a spus: „Victor Ponta are o carte de vizită care ar putea să-l recomande şi pentru o candidatură la Primăria Bucureştiului. Nu pot eu să vă dau răspunsul. În primul rând, trebuie să se hotărască domnul Ponta, dacă face pasul. O candidatură care să aibă şanse de succes trebuie să aibă şi susţinerea PSD”.