Noul an școlar se apropie, iar elevii încă nu știu ce îi așteaptă cu adevărat de la data de 14 septembrie. Gabriela Firea se numără printre persoanele care nu a înțeles încă cum va arăta începutul anului şcolar.
Într-o intervenție la România Tv, Gabriela Firea a venit cu o serie de precizări privind începerea noului an școlar. Primarul General al Capitalei susține că nu a înțeles nimic din comunicarea guvernului şi a preşedintelui Iohannis cu privire la modul în care va arăta începutul anului şcolar.
„Absolut deloc, de fapt este cea mai importanta intrebare. Toata tara asteapta ghidul de la ministerul Sanatatii si cel al Educatiei. Nu au facut decat sa anunte ca vor fi trei culori si, in functie de acestea, se va aplica una dintre norme”, a spus Firea.
Nu vrem să ajungem acolo
Primarul General a mai precizat că s-a oferit să ofere materiale sanitare, deoarece nu se dorește în niciun caz să se ajungă la expresia „autoritățile au fost luate pe nepregătite”.
”Dar la Bucuresti, unde sunt 4 milioane de locuitori, multi elevi vin din afara orasului. Si eu si primarii de sector ne-am oferit sa ajutam si cu materiale sanitare, cu materiale de distantare, sa facem ce putem ca sa nu fim prinsi nepregatiti. Stiti cum e acea expresie des folosita „autoritatile au fost luate pe nepregatite”.
Nu vrem sa ajungem acolo. S-a anuntat ca guvernul va ajuta familiile cu tablete, dar nu au adus nici mastile”, a mai spus primarul Capitalei.
Care este situația în Capitală
Mai sunt doar câteva săptămâni până la începerea noului școlar, iar evoluția nu arată foarte bine. Potrivit cifrelor raportate în ultimele două săptămâni, Bucureștiul se clasează momentan în scenariul galben, însemnând că elevii ar putea ca după data de 14 septembrie să meargă o parte la cursuri, iar ceilalţi să desfăşoare orele online.
Cei care vor putea să meargă la cursuri în unitățile de învățământ vor fi în mod special preșcolarii, elevii din clasele primare, dar și cei din ani terminali, respectiv elevii de clasa a 8-a și liceeni din clasa a 12-a.
Sursă foto: INQUAM George Călin