'Legea, aşa cum ştiţi, s-a clarificat prin norme, la sfârşitul anului. Aceste norme trebuie să fie însuşite de către toate primăriile – atât Generală, cât şi de sectoare – prin norme interne. Începând de astăzi, toate maşinile care vor bloca tramvaiele, troleibuzele, autobuzele, transportul în comun, în general, alte căi de acces, circulaţia – banda întâi – vor fi ridicate până la aprobarea acestor norme de către consiliile locale, respectiv general, de către o platformă aflată la Administraţia Străzilor şi care va putea să acţioneze urgent. Este foarte rău că azi dimineaţa cei care au constatat că o maşină privată blochează linia de troleibuz 70 nu au acţionat, chiar dacă nu sunt încă aceste proceduri interne votate în consiliile locale, potrivit legii. Se putea acţiona imediat, energic. Venea platforma de la Administraţia Străzilor, ridica autoturismul, îl ducea într-o zonă în care nu mai bloca pe nimeni', a precizat primarul general, la Comandamentul de iarnă.
Potrivit acesteia, în cursul dimineţii de luni, linia de troleibuz 70 a fost blocată timp de două ore, în intervalul orar 6,00 – 8,00, de un autoturism, în zona Bulevardului Basarabia, scrie agerpres.
'O problemă cu care ne-am confruntat în aceste zile, dincolo de dificultăţile preluării unei cantităţi mari de zăpadă (…), a fost aceea că o parte dintre conducătorii auto au înţeles să îşi lase maşinile ori pe linia de tramvai, ori pe linia de troleibuz, ori blocând staţiile RATB sau şcoli, spitale, instituţii ale statului', a arătat Firea.