Gabriela Firea a vorbit despre o posibilă demisie din funcția de primar general în condițiile în care bugetul pentru Capitală ar putea fi redus.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a atacat dur atunci când a fost întrebată dacă își va da demisia din funcția de primar general în condițiile în care bugetul pentru Capitală ar putea fi redus, conform noului proiect care se află în lucru în coaliție. Firea i-a somat pe cei care nu își fac datoria să demisioneze.
„Să părăsească țara sau Parlamentul sau Guvernul cei care greșesc, nu cei care își fac treaba și luptă. Am făcut toate demersurile să se corecteze acest proiect de buget și să rezolvăm toate problemele și servicile publice să nu aibă de suferit. De ce să îmi dau eu demisia? Să și-o dea cei care nu își fac treaba. Colegi care ma considerau cel mai bun primar din București vin acum, cot la cot cu opoziția, și spun ce s-a făcut până acum în București. Am găsit proiecte abandonate, șantiere pe care nu era nimeni și le-am finalizat Am preluat proiecte de sute de milioane de la primăriile de sector”, a declarat Gabriela Firea.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat și un atac la adresa Guvernului și a lui Liviu Dragnea, dar are un mesaj și pentru Mihai Fifor, cel care spunea că Primăria Capitalei va primi bani în plus prin Legea Bugetului. ”Prin noua paradigmă a bugetului gândită la Ministerul de Finanțe se încalcă mai multe legi. Am pregătit un material cu un conținut juridic pe care îl voi transmite la Guvern și Parlament. Funcționarii și demnitarii trebuie să țină cont de ceea ce semnează, pentru că ei vor fi cei care vor plăti, pentru că, totuși, chiar dacă vrei să te răzbuni pe un om trebuie să respecți legile în vigoare. Persoana care vrea să mă pedepească pe mine politic a luat această decizie și nu mai ține cont de legi pentru că vrea să mă pună pe mine într-o lumină proastă în ochii bucureștenilor. Mă uit la televizor și deja nu mai știu cum să explic. Domnul Fifor, fost ministru al Apărării, afirma ritos că de la Primăria Capitalei nu se taie fonduri, ba se suplimentează cu 200 de milioane de lei. Îi transmit colegului meu, încă, de partid că tot ceea ce transmit eu poate fi verificat, iar evidențele sunt foarte clare.”, a declarat Gabriela Firea.