Printre primele locuințe sociale din mandatul de primar al Gabrielei Firea ar putea fi construite pe un teren ce a aparținut omului de afaceri Vasile Turcu, decedat anul trecut, asta dacă decizia Primăriei Muncipiului București va fi aprobată în ședința de vineri.
Pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București, ce va avea loc vineri, se află o hotărâre de achiziționare a unui teren de circa 6 hectare din Sectorul 3. Primăria vrea să construiască pe acest teren un ansamblu de locuințe sociale destinat categoriilor sociale defavorizate care nu își pot permite achiziționarea unei locuințe de pe piața liberă, se arată în expunerea de motive a hotărârii amintite. Pe acest teren ar putea fi construite peste 500 de apartamente, potrivit calculelor Capital.
Lotul vizat este amplasat pe strada Vâlsănești, nr. 1A, din zona Industriilor a Sectorului 3 și aparține firmei Monolit – Antrepriza de Construcții Montaj Nr. 3, aflată în insolvență și care a aparținut omului de afaceri Vasile Turcu. Terenul a fost scos la licitație anul trecut la un preț de circa 20 mil. lei, echivalentul a circa 4,3 mil. euro.
„Avem 3.000 de cereri de unităţi locative sociale nerezolvate la Primăria Capitalei până în acest moment. Cu siguranţă sunt câteva mii şi la primăriile de Sector, pe care le vom cumula“, a declarat primarul Gabriela Firea la începutul lunii trecute.
Chiar dacă statul a înfiinţat ANL tocmai pentru a construi locuinţe care să ajute cazurile sociale, Primăria Capitalei şi-a înfiinţat recent propria firmă de construcţii cu acelaşi scop, spre indignarea constructorilor privaţi, care anticipează o concurenţă neloială din partea acesteia. Pe de altă parte, ANL nu este bugetată suficient pentru a acoperi toate cererile înregistrate de primării. Spre exemplu, anul trecut, agenţia a finalizat doar 551 de locuinţe pentru tineri, din care doar 48 în Bucureşti, la care se adaugă 21 de locuinţe pentru rromi.
În acest contextul, Gabrila Firea a anunţat că primăria pe care o conduce va demara anul acesta construcţia a 16 blocuri, a câte cinci etaje fiecare, ce vor însuma între 528 şi 656 de apartamente cu două şi trei camere destinate cazurilor sociale, însă vor fi şi locuinţe de serviciu. Proiectul va fi ridicat pe un teren de şase hectare din Capitală.
CITIȚI ȘI Statul îşi vinde locuinţele sociale, deşi nu are unde caza nevoiaşii
Cine a fost Vasile Turcu
Omul de afaceri Vasile Turcu a intrat în topul milionarilor români în anul 2003, cu o avere estimată atunci la şapte milioane de dolari, şi a ieşit din rândul primilor 300 de milionari ai ţării în 2004, când averea sa ajunsese la 18-20 mil. euro.
Baza averii sale a constituit-o grupul său de firme din domeniul construcţiilor, Romconstruct. El a intrat în toamna anului 2003 ca sponsor al echipei de handbal masculin Dinamo-Romconstruct, la care deţinea 50% din acţiuni, iar povestea sa a fost strânsă de cea a clubului Dinamo.
De la comerţul cu blugi aduşi din Turcia, pizzerie şi jocuri mecanice – activităţi pe care le desfăşura la începutul anilor `90, Vasile Turcu a ajuns să facă bani „din apă şi pământ“, după cum îi plăcea să spună. În 1992 a intrat în afacerile din construcţii, domeniu în care a lucrat şi înainte de 1990 şi în care s-a specializat. De la un mic SRL a ajuns proprietarul grupului de firme Romconstuct, în care lucrau peste 3.000 de angajaţi în perioada de glorie. Firma cuprinde staţii de betoane, staţii de agregate şi balastiere, o societate care se ocupă de restaurarea monumentelor istorice, firme de construcţii civile şi industriale, de proiectare şi transport. Trei dintre firmele grupului, Romvial, Orizont şi Titan, deţineau spaţii comerciale şi imobile ale fostelor ICRAL-uri din Sectoarele 1,3 şi 6. Anul trecut, firmele au fost silite de instanţă să predea Primăriei Capitalei tot fondul locativ preluat de la ICRAL-uri. Afacerea de 1,2 mil. lei pe an era ultima care mai funcţiona din imperiul omului de afaceri.
În perioada de criză economică, activitatea grupului s-a axat pe renovarea clădirilor istorice, de la Curtea Domnească din Piatra-Neamţ şi Muzeul de Artă din Craiova până la Muzeul Naţional de Istorie şi Arcul de Triumf.
El a intrat în 2004 în acţionariatul clubului de fotbal Dinamo şi a fost membru în consiliul de administraţie al clubului. El a preluat în acel an şi echipa de fotbal din divizia C Faur, plus baza sportivă Pantelimon, ce aparţinea fostei întreprinderi Faur. A renunţat la conducerea clubului Dinamo în 2010. El spunea că a investit în Dinamo din 2003 şi până în 2010 circa patru milioane de euro. Vasile Turcu a fost şi vicepreşedinte al Consiliului Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.
Averea omului de afaceri a atins vârful în anul 2007, când intrarea României în Uniunea Europeană a dus la o explozie a pieţei imobiliare şi, implicit, a valorii portofoliului său de active imobiliare. Averea sa a fost evaluată atunci de revista Capital la 150-160 mil. euro.