Consiliul de Administraţie al Construcţii Aeronautice Ghimbav (CAER), firmă controlată de stat prin Ministerul Economiei, a convocat pentru 3 noiembrie acţionarii pentru a lua o decizie privind dizolvarea societăţii, deoarece capitalul social a scăzut la mai puţin de jumătate.
Administratorii firmei de reparaţii a elicopeterelor şi avioanelor menţionează un articol din legea 31 din 1990, care reglementează societăţile comerciale, potrivit căruia firma trebuie dizolvată în cazul în care capitalul social scade la mai puţin de jumătate, iar acţionarii nu participă cu bani pentru refacerea capitalului, potrivit convocatorului remis pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.
Construcţii Aeronautice Ghimbav are un capital social de 234.180 de lei, divizat în 93.672 de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei.
Potrivit celor mai recente raportări, Ministerul Economiei deţine 64,9% din acţiuni, restul fiind în portofoliile micilor investitori.
Firma a încheiat primul semestru cu pierderi de 2,3 milioane lei, cu 53% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut. În 2008, Construcţii Aeronautice Ghimbav a înregistrat un rezultat negativ 6,3 milioane lei, după ce în 2007 a avut un profit de 517.000 de lei.
Din aceste cauze, acţionarii au aprobat în luna iunie un plan de disponibilizări şi 89 de angajaţi au plecat până în august, adică două treimi din cei 140 de salariaţi ai Construcţii Aeronautice, la care se vor adăuga încă 45 de persoane disponibilizate.
Firma a fost înfiinţată în 2004, în urma divizării IAR Ghimbav (IARV).
Cel mai recent transfer cu acţiunile Construcţii Aeronautice Ghimbav a fost realizat miercuri, când preţul a crescut cu 5,32%, la 9,9 lei. La această cotaţie, capitalizarea firmei este de 927.000 de lei.
SURSA: Mediafax