Firma germană Mansory, de tuning pentru maşini de lux, a deschis o reprezentanţă în România şi aşteaptă până la sfârşitul anului afaceri de 100.000 de euro şi cel puţin dublarea acestei cifre în 2010, printre clienţi figurând omul de afaceri Irinel Columbeanu şi antrenorul de fotbal Cosmin Olăroiu.

„Avem solicitări de la cei care au deja pe maşină tehnică Mansory. Este vorba de clienţi precum Columbeanu, care deţine două maşini preparate de Mansory în Germania, şi Olăroiu, care a avut un mic incident cu Bentley-ul Flying Spur”, a declarat, joi, responsabilul de relaţii cu clienţii al Mansory România, Andrei Vintilescu.

România este a zecea ţară din Europa unde Mansory are reprezentanţe, după Germania, Elveţia, Anglia, Cehia, Austria, Letonia, Estonia, Ucraina şi Rusia.

Tuning pentru Bentley, Aston Martin sau Bugatti

Mansory are în ofertă programe de individualizare pentru mărci precum Bentley, Aston Martin, Ferrari, Bugatti, Porsche, Mercedes-Benz şi Rolls Royce.

„România s-a evidenţiat în ultimul deceniu ca o piaţă interesantă pentru maşinile de lux şi ultra-sportive, fiind gazda multor exemplare extrem de rare şi de scumpe. Mansory a apreciat că este momentul oportun pentru înfiinţarea unei companii care să o reprezinte şi în România”, se arată într-un comunicat al Mansory România.

Parcul auto reprezentativ pentru interesele Mansory cuprinde peste 1.400 maşini Porsche, aproximativ 200 de exemplare Bentley şi mai multe Rolls Royce, Mercedes-Benz McLaren SLR şi Aston Martin.

Mansory personalizează maşini atât din punct de vedere vizual cât şi din punct de vedere al performanţelor dinamice.

Kiturile pentru Bentley Continental şi Porsche Cayenne, cele mai căutate

Compania estimează că cele mai căutate kituri de tuning vor fi pentru modelele Bentley Continental şi Porsche Cayenne, mai răspândite în România decât altele.

Baza gamei Mansory o constituie kit-urile aerodinamice, accesorii ultra-uşoare de carbon şi programe de ridicare a puterii motoarelor. Toate produsele sunt fabricate astfet încât montarea lor să presupună o cât mai mică intervenţie asupra automobilului de serie. Cele mai multe din produsele aerodinamice au aceleaşi puncte de prindere cu cele de serie.

Programele Mansory pentru optimizarea puterii motoarelor sunt capabile să ridice de la 620 la 810 Cai Putere măsuratorile pentru motorul V12 de pe Ferrari 599 GTB Fiorano Stallone.

SURSA: Mediafax