Deşi birocraţia este în România ca la ea acasă, există şi instituţii care încearcă să scape de coşmarul hârtiilor. Săptămâna trecută, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a înmânat certificatul de înmatriculare primei societăţi înfiinţate exclusiv online.

Cea mai recentă investiţie a Centrului Medical Unirea (CMU) a început cu dreptul. Firma care va opera banca de celule stem, ce va fi inaugurată în Centrul de Diagnostic şi Tratament din Băneasa, este prima societate comercială care şi-a început existenţa fără să se lovească de birocraţie. „Sistemul Formularelor Electronice Inteligente devine acum operaţional, prin atingerea obiectivului final. Practic, am eliberat primul certificat de înmatriculare al unei companii romåneşti înfiinţate exclusive online“, a declarat Călin Bogdan Găurean, director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Contractul pentru realizarea aplicaţiei care a făcut posibil acest lucru a fost atribuit firmei Prima Limited la sfårşitul anului 2006, iar din luna mai 2007 au devenit accesibile online cåteva formulare. Ultimul dintre ele, cererea pentru înregistrarea persoanelor juridice, este disponibil din luna iunie 2008, întårzierea fiind cauzată de reglementările legate de aplicarea timbrului judiciar. „În cazul formularelor vechi, timbrul judiciar se aplica pe formular, iar online acest lucru nu era posibil. Au fost date nişte reglementări suplimentare, iar acum timbrul se plăteşte în contul Registrului Comerţului“, a explicat Victor Deaconescu, director în Direcţia Analiză Programare IT din cadrul ONRC. Oficialii instituţiei estimează că în circa doi-trei ani, jumătate din cererile de înfiinţare a firmelor vor fi depuse online. Între timp, sistemul de formulare inteligente a fost accesat de peste 100 de ori, în toate judeţele ţării. Însă, abia săptămåna trecută a fost eliberat primul certificat de înmatriculare unei firme prin această procedură, la o zi după ce au fost depuse actele. Acţionarii noii companii sunt CMU – 50%, şi o firmă grecească – 50%, care vine cu know-how-ul de la New England Cord Blood Bank din Boston.

„Noi nu ne-am mai ocupat de nimic, totul a mers foarte uşor. Pentru contabilitate şi juridic este un ajutor uriaş“, spune Wargha Enayati, managing director la CMU. Capitalul social al noii firme este de 500.000 de euro, iar activitatea va începe în circa şase săptămåni. Tot atunci, va fi inaugurat şi Spitalul de obstetrică-ginecologie Regina Maria. „Preţul pentru prelevarea de celule stem va fi în jur de 1.500 de euro, cu stocarea pe 20 de ani inclusă“, a mai spus managerul companiei.

Înmatricularea, într-o singură zi

Noul sistem de înmatriculare a firmelor nu presupune costuri suplimentare, explică reprezentanţii ONRC, cu excepţia celui de achiziţionare a certificatului digital pentru semnarea electronică a formularelor. Costurile la Registru rămån aceleaşi şi pot fi achitate şi prin aplicaţiile online banking, fiind eliminat astfel onorariul unui avocat, de care era pånă acum nevoie pentru depunerea actelor. Durata procedurii, de la depunerea actelor pånă la eliberarea certificatului, poate varia între o zi şi trei zile, în funcţie de numărul de cereri existente în sistem. Pe portalul instituţiei există mai multe formulare, care pot fi folosite pentru rezervarea denumirii persoanei juridice, depunerea situaţiilor financiare sau comandarea eliberării unor acte. Un avantaj important al acestei aplicaţii este faptul că solicitanţii pot urmări în orice moment traseul cererilor înregistrate în sistem, precum şi stadiul soluţionării acestora.

126-19222-06_gaureanu_cc_38.jpg«Sistemul devine acum operaţional, prin eliberarea primului certificat de înmatriculare al unei companii romåneşti înfiinţate exclusiv online.»
Călin Bogdan Găurean, director general adjunct, ONRC

104 cereri au fost primite de ONRC prin sistemul de formulare electronice inteligente pånă la mijlocul lunii septembrie. Cele mai multe (58) au fost primite în Bucureşti, în timp ce din Constanţa au fost primite 16, iar din Teleorman, 9

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a înmånat săptămåna trecută lui Wargha Enayati, reprezentantul firmei Stem-Health Unirea, certificatul de înmatriculare al primei societăţi înfiinţate exclusiv online