Firmele care îşi recunosc vinovăţia într-o fază preliminară a investigaţiei Consiliului Concurenţei (CC) ar putea plăti amenzi mai mici, potrivit preşedintelui CC, Bogdan Chiriţoiu.
CC doreşte modificarea în acest sens a Legii Concurenţei pentru a rezolva mai repede cazurile de încălcare a reglementărilor concurenţiale, înainte ca acestea să ajungă în instanţă şi într-un timp mai scurt decât intervalul în care instituţia finalizează o investigaţie sectorială, a precizat preşedintele CC.
O investigaţie a CC durează în general un an şi jumătate – doi ani şi costă zeci de mii de euro, a spus Chiriţoiu. Investigaţia în domeniul petrolului, spre exemplu, ar costa instituţia peste 100.000 de euro.
CC intenţionează inclusiv posibilitatea recompensării angajaţilor unei companii care aduc dovezi despre încălcarea reglementărilor în domeniul concurenţei.
În luna iunie CC a semnat un proiect de asistenţă tehnică cu Banca Mondială, finanţat de UE, prin care experţii Băncii vor încerca să găsească o soluţie compatibilă cu dreptul românesc.
CC şi BM sunt nemulţumite de modul în care se rezolvă cazurile în cadrul legal actual, fără să ajungă în instanţă. Legea Concurenţei ar putea fi modificată peste doi ani, la finalul proiectului cu BM.
Legislaţia actuală prevede aşa-zisa clemenţă şi firmele pot obţine reduceri de amendă, dar la finalul investigaţiei CC, sau chiar pot scăpa de plata amenzii dacă aduc dovezi împotriva altora.
Anul trecut mai multe companii farmaceutice au beneficiat de reduceri ale amenzilor, după ce şi-au recunoscut vinovăţia, dar nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul investigaţiei în domeniul petrolului.
Proiectul cu BM vizează pe ansamblu îmbunătăţirea activităţii CC, incluzând pe lângă trecerea în revistă a legislaţiei şi informatizarea proceselor, creşterea capacităţi de analiză economică, o mai bună coordonare cu reglementatorii sectoriali.