Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că prevederile recent aprobatei Ordonanţe de urgenţă nr. 88 din 2010 pentru modificarea Codului de procedură fiscală poate „constitui temei de drept al stingerii obligaţiilor reciproce, în situaţia existenţei unor drepturi de creanţă reciproce, care să rezulte şi din obligaţiile de plată faţă de operatorii economici furnizori de bunuri, servicii şi/sau lucrări“.
Interpretarea ANAF este necesară pentru lămurirea art. 116 din actul normativ care arată că „prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică“.
Ce spune legea
Atâta timp cât, faţă de textul anterior al Codului de procedură fiscală, sunt incluse alături de sumele de restituit şi de rambursat şi cele „de plată“, se poate trage concluzia că legiuitorii au avut în vedere nu doar creanţele fiscale, aşa cum se întâmpla până acum, ci şi creanţele izvorâte din contractele de furnizare de bunuri, servicii sau lucrări.
Numai că din formularea Ordonanţei nu reiese clar intenţia acesteia. „Prin adoptarea OUG nr. 88/2010 s-a reglementat compensarea de drept prin stingerea creanţelor reciproce chiar în momentul când creanţele există deodată. Rezultă că prin modificarea textului de lege al art. 116 alin. (1) a fost introdusă posibilitatea compensării creanţelor debitorului reprezentând atât sume de rambursat sau de restituit, cât şi sume de plată de la buget, provenite din obligaţiile de plată faţă de operatorii economici furnizori de bunuri, servicii şi lucrări“, explică ANAF. „Este vorba de situaţia în care un contribuabil are o datorie la bugetul de stat – cu alte cuvinte, bugetul statului are o creanţă împotriva contribuabilului – iar, în acelaşi timp, contribuabilul are o creanţă împotriva statului (nu de natură fiscală, ci din livrarea de bunuri sau prestarea de servicii). Şi în acest caz, compensarea este posibilă.
Probabil că există societăţi care au creanţe de această natură împotriva statului (adică izvorâte din livrări de bunuri şi prestări de servicii către stat) şi cărora, în vederea eliminării blocajelor, li s-a acordat posibilitatea de a compensa astfel de creanţe cu datoriile pe care le au la bugetul de stat“, spune Ruxandra Jianu, partner Biriş&Goran, referindu-se la textul Ordonanţei şi la răspunsul ANAF.
Restanţele statului
Explicaţia dată de autorităţile fiscale, care nu se desprinde la o primă vedere şi care nici nu a fost formulată oficial până acum, are la bază şi un alt text de act normativ.
Concluzia ANAF are în vedere şi art. 8 al OUG nr. 51/2010. Potrivit acestuia, firmele furnizoare de bunuri, servicii şi lucrări care aveau de recuperat de la primării sume pentru anul trecut au avut posibilitatea de a le stinge cu datoriile către bugetele locale.
În condiţiile în care statul acumulase, la sfârşitul lunii august, cereri de rambursare de TVA nerezolvate în termenul legal, de 1,33 miliarde de lei, iar la jumătatea anului avea de plătit firmelor aproape două miliarde de lei, însemnând sume restante care depăşeau 90 de zile, atât mediul de afaceri, cât şi Fondul Monetar Internaţional şi-au intensificat presiunile asupra Guvernului pentru a-şi achita mai repede datoriile.
La începutul lunii septembrie, o parte a acestora a fost acoperită. Deşi compensarea creanţelor este o iniţiativă bine-venită în acest context, formularea din OUG nr. 88 este ambiguă şi necesită explicaţiile şi interpretările ANAF. În acest caz, este posibil ca firmele interesate să nu sesizeze oportunitatea oferită de actul normativ şi să plătească obligaţiile la buget, fără să ştie că le poate compensa.