În acest scop, BVB a încheiat parteneriate cu Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) pentru listarea companiilor din IT şi cu GEA Strategy&Consulting pentru listarea la bursă a companiilor nou înfiinţate (start-up).
'Am avut deja discuţii cu companiile în acest sens. Misiunea Bursei este să fim pe teren, acolo unde se derulează viaţa reală şi business-ul real. Am stabilit contactele pentru a trezi interesul proprietarilor de companii pentru listarea la bursă. Această nouă piaţă va fi lansată în câteva săptămâni şi va reprezenta o oportunitate nouă pentru aceste companii, pentru antreprenorii interesaţi să-şi crească afacerea în mod transparent, respectând valorile pieţei de capital, ', a explicat Sobolewski.
La rândul său, Radu Georgescu, vicepreşedinte ANIS şi preşedinte GECAD Group, a declarat că în orice moment, în România, există 10 – 20 de companii din domeniul IT care ar putea fi listate la Bursă, însă nu a precizat când estimează că va fi listată prima astfel de firmă la BVB.
'De 10 ani strig că ceea ce lipseşte economiei româneşti este o bursă funcţională. Din foarte multe motive, lucrurile nu au mers. Bursa nu este numai un mod de a atrage capital, este un element de marketing, un mod de exit al unui antreprenor, un mod pentru investitori de a avea garantată o guvernanţă corporativă, o transparenţă a companiei. Dacă reuşim să aducem industria IT, cu toate aceste avantaje, cred că facem un pas imens înainte pentru noi toţi', a spus Georgescu.
La rândul său, Dragoş Pâslaru, director general al GEA Strategy&Consulting, susţine că în România există aproximativ 10 domenii care pot duce la o creştere economică sustenabilă, iar companiile care au o creştere rapidă, de peste 20% anual timp de trei ani, ar putea reprezenta interes pentru potenţialii investitori.
'Am făcut un studiu rapid legat de felul în care arată companiile în România şi am identificat companiile cu creştere rapidă, cele care au o creştere anuală de peste 20% timp de trei ani consecutivi. Doar 7% dintre companiile din România au astfel de creşteri, dar ele cumulează mai mult de 49% din creşterea totală la nivelul sectorului privat în România. Mai sunt firmele pe care noi le numim 'gazele', cele care cresc cu peste 20% anual, timp de trei ani consecutivi, dar în primii cinci ani de viaţă. Acestea cumulează 20% din totalul creşterii în ţara noastră, cele mai multe fiind din sectorul IT', a subliniat Dragoş Pâslaru. (Sursa: Agerpres)