Companiile cu peste 50 de angajați sunt obligate, prin lege, să angajeze persoane cu dizabilități, în caz contrar sunt penalizate cu sume consistente. Pentru a evita cheltuielile suplimentare, pot apela la unitățile protejate, cumpărând bunuri și servicii de la acestea în sumă echivalentă cu cea datorată la bugetul de stat.
Conform legislaţiei, 4% din forța de muncă a companiilor care au peste 50 de angajaţi trebuie să aparțină categoriei dezavantajate și vulnerabile.În cazul în care societățile, prin natura pieței muncii sau a obiectului de activitate, nu pot angaja persoane cu dizabilități, sunt penalizate, fiind obligate să plătească lunar către bugetul statului o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţită cu numărul de locuri de muncă pentru care ar fi trebuit să angajeze persoane cu handicap.
Dacă dintre cei 51 de angajați ai unei societăți comerciale, de exemplu, niciunul nu este o persoană cu dizabilități, atunci firma va plăti 525 de lei la stat.
O soluţie pentru companii este să apeleze la unităţi protejate, conform Legii 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap. De exemplu, firma de curățenie profesională Piontani Cleaning Services este înregistrată fiscal ca unitate protejată. Companiile care folosesc serviciile unei astfel de firme pot deduce integral cheltuielile aferente obligațiilor privind angajarea persoanelor cu handicap.