Specialiştii principalelor firme de asigurare din România lucrează la construcţia unei baze de date care să conţină istoricul clienţilor asiguraţi CASCO. Baza de date ar urma să funcţioneze independent de sistemul CEDAM, administrat de ASF, care se aplică doar în cazul poliţei RCA. „Ne dorim ca această bază să includă atât istoricul asiguraţilor, cât şi alte date, cum ar fi, de exemplu, la câte reparaţii a fost supusă maşina şi în ce condiţii. În acest fel, vom putea şti de la început dacă e cazul să refuzăm respectivul client sau să îi calculăm un nivel de primă corespunzător riscurilor“, explică un specialist implicat în proiect. Potrivit acestuia, proiectul ar fi trebuit să fie lansat la finele anului trecut, însă momentan stagnează. „Am vorbit cu cei de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Ei ne-au propus să utilizăm datele din CEDAM. Nu este însă suficient şi, de altfel, datele incluse în CEDAM nu sunt atât de actuale. Sper să reuşim până la urmă să punem la punct o bază de date proprie. Probabil că până la sfârşitul anului vom avea ceva palpabil. Este nevoie de acest proiect“, arată sursele noastre.
Baza de date CEDAM include istoricul de risc al şoferilor, în funcţie de care fiecare client cu RCA este încadrat într-o anume categorie de risc. În funcţie de respectiva categorie, şoferul va beneficia de un bonus sau, după caz, malus, care se aplică la preţul RCA. De exemplu, un şofer cu mai mult de trei daune în ultimii patru ani, va plăti un RCA de două ori mai scump faţă de preţul de bază.
Două din zece reparaţii pe CASCO sunt ţepe
Baza de date gândită de asigurători va conţine mai multe tipuri de informaţii. Se va şti, în primul rând, câte daune are la activ şoferul şi care a fost costul reparaţiilor. Până aici, datele sunt similar cu cele din baza CEDAM. În plus faţă de sistemul administrat de ASF, însă, noua arhivă va include şi informaţii referitoare la condiţiile în care au fost făcute reparaţiile, dar şi la eventualele fraude comise în trecut de asigurat. Rezultatul unui istoric negativ va fi, după caz, aplicarea unei prime de asigurare foarte mare sau chiar refuzul de a asigura anumiţi clienţi. Avem nevoie de o bază de date comună pentru că, în acest moment, modalităţile de verificare a clientului sunt extrem de rudimentare (întrebări trimise prin mail între asigurători şi doar atunci când există suspiciuni de fraudă), fapt care generează pierderi asigurătorilor. Avem cazuri în care acelaşi şofer a reuşit să încaseze, prin fraudă, banii de asigurare de la mai multe firme. Vorbim de cel puţin 15-20% din daune provenite din fraude“, arată un specialist.
Asigurătorii se feresc deja de şoferii cu potenţial de daună
Firmele de asigurare practică şi în prezent o segmentare a clienţilor, în funcţie de datele pe care le deţin. Fără informaţii personalizate, însă, ei aplică preţuri mai mari unor întregi categorii de clienţi. Prețurile asigurărilor CASCO au crescut în ultimii ani concomitent cu sporirea numărului de accidente. Ca și în cazul RCA, tinerii cu vârste sub 27 de ani sunt cei mai afectați de deciziile firmelor de asigurare, mai ales dacă posedă o mașină puternică. O poliță la o companie care îți poate garanta plata la timp a eventualelor daune ajunge să coste în jur de 10.000 de lei pe an pentru o mașină de 30.000 de euro, care dezvoltă 150 de cai putere.
Aproape șase mașini din zece care au asigurare CASCO sunt implicate în cel puțin un accident pe an. Din acest punct de vedere, țara noastră stă cel mai prost din Uniunea Europeană, motiv pentru care asigurătorii au început să aplice prețuri pe măsură în cazul acestui tip de poliță. Concret, pentru un automobil cu valoare de 30.000 de euro, dotat cu motor de 2 litri, care dezvoltă 150 de cai putere, un tânăr cu vârsta de sub 27 de ani nu va plăti mai puțin de 7.500 de lei pe an și aceasta în situația în care alege o companie cu o reputație nu foarte bună în ceea ce privește plata daunelor.