Experienta ultimului deceniu a aratat ca institutiile financiare nu si-au facut probleme cu atragerea de resurse. Dobanzile mari si o buna reclama au atras ca un magnet banii populatiei. Actiunile investitorilor institutionalizati sunt, insa, departe de a fi superficiale. Cifrele de bilant sunt in principal cele care ii conving sa aduca bani intr-o companie. „Responsabilitatea pentru intocmirea situatiei financiare revine conducerii companiei respective”, precizeaza Adrian Covacescu, partener la Deloitte & Touche. Dar pentru a obtine credibilitate in fata investitorilor, asumarea responsabilitatii de catre echipa manageriala nu este suficienta. Tocmai de aceea exista si alti piloni pe care se construieste increderea. Auditul ocupa un loc aparte. „O companie care nu face audit inseamna ca are ceva de ascuns. Auditul este un fel de cuvant de gentelman, atunci cand tratezi cu bancile si partenerii”, afirma John Klipper, presedintele Fondului Romano-American de Investitii. Victor Kevehazi senior partner KPMG, spune: „Este imposibil ca o companie neauditata sa aiba acces la finantari pe piata privata de capital. In acelasi timp, un raport de audit da actionarilor companiei certitudinea ca managerii nu spun bazaconii”.
Auditul financiar-contabil vizeaza respectarea inregistrarilor contabile, conform cadrului general acceptat – principii, norme, reguli de evaluare – si a procedurilor interne stabilite de conducerea companiei. In activitatea sa, auditorul urmareste modul in care au fost culese datele si cum au fost ele prelucrate. In timpul efectuarii auditului, echipa de auditori poate intreprinde o miniancheta. Poate intra in legatura cu furnizorii de bunuri sau servicii, daca exista suspiciuni asupra unor sume, prevazute a fi incasate in viitor, sau cu creditorii. Poate solicita conducerii informatii suplimentare, pe langa cele prezentate. Pe baza propriilor investigatii, auditorii isi exprima, in scris, opiniile. Acestea au cea mai mare valoare, intr-un raport de audit. Daca nu se bucura de concursul absolut al echipei manageriale, deontologia ii obliga pe auditori sa mentioneze elementele de bilant care ridica suspiciuni. Auditorul, care este o entitate independenta de companie, este in masura sa reflecte cat mai aproape de realitate situatia financiara a acesteia, daca munca lui a fost prestata cu maximum de profesionalism.
„Nu cred ca pot aparea situatii neprevazute in viata unei companii, daca un auditor si-a facut munca cum trebuie”, opineaza Victor Kevehazi de la KPMG. Victor Iuga, partener la PricewaterhouseCoopers, avertizeaza insa ca „auditul nu este un panaceu, nu este o garantie contra fraudelor”. Pot exista cazuri in care anumite documente contabile sa nu fie prezentate auditorilor si ale caror implicatii sa nu figureze in inregistrarile contabile”. De exemplu, acceptarea posturii de garant de catre o institutie financiara poate scapa auditorilor, daca ea se afla stipulata intr-un document tinut secret de conducerea companiei. Ulterior auditarii, numai acest lucru poate sa conduca la prabusirea companiei, daca va fi pusa in situatia de a trece la despagubirile asumate. „Auditul nu este o garantie a valabilitatii ulterioare, pentru ca decizii ale conducerii, ale actionarilor pot sa schimbe in mod dramatic situatia financiara, pe termen scurt.”, precizeaza Vasile Iuga.
Si totusi, se impune intrebarea: „In ce masura o companie de audit poate reflecta cu acuratete situatia financiara a unei firme? Sau, poate un raport de audit sa elimine riscul unui potential investitor? Viorel Bitu, partener la Arthur Andersen, spune: „Riscul este doar redus, nu poate fi eliminat” si adauga: „Chiar daca toate standardele isi propun sa realizeze reflectarea corecta a situatiei financiare, la ora actuala, si cred ca nici pe viitor, nu vor exista standarde care sa realizeze fara repros acest deziderat”.
Totusi, auditarea ramane principalul pilon pentru sustinerea unei analize consistente a situatiei financiare a unei companii. John Klipper, presedintele FRAI, spune: „Preluarea Bancii Agricole a fost pentru noi un examen important. In primul rand, trebuia sa citim dincolo de cifrele prezentate. Pentru asta am avut nevoie de un auditor care sa certifice ca situatia bancii era aceea prezentata de fostul actionar si ca dupa preluarea ei nu puteau aparea situatii neasteptate”.
In Romania, cele mai rasunatoare falimente s-au produs in sectorul financiar-bancar. Toate bancile comerciale care au intrat in faliment au fost auditate de prestigioase firme de audit, recunoscute pe piata internationala. Puteau fi aceste falimente anticipate din vreme? Au fost cazuri in care auditul avertiza ca situatiile financiare nu sunt roz. In cazul Bankcoop, de exemplu, chiar auditarea exercitiului financiar, pentru anul 1996, de catre PricewaterhouseCoopers anunta insolvabilitatea bancii. Dupa patru ani, banca a intrat in faliment, situatia nu se remediase. La Banca Turco-Romana a fost o frauda. Banii depozitati in strainatate au servit ca depozite colaterale pentru un credit de care a beneficiat actionarul majoritar. In BTR nu au existat documente care sa ateste acest lucru. Frauda a ramas multa vreme nesesizata nici de BNR, nici de auditor. Cand, in sfarsit, a iesit la lumina, a fost prea tarziu. La Banca Romana de Scont a fost, de asemenea, o frauda pe care oficialii din Banca Nationala spun ca au depistat-o abia dupa ce au analizat document cu document. Banca Unirea a fost la un pas de faliment. Informatii aparute recent anuntau revenirea bancii in piata bancara. Adrian Covacescu, de la Deloitte & Touche, spune referitor la auditul companiei sale asupra bancii: „Munca noastra a fost facuta absolut corect, in concordanta cu standardele internationale de audit, iar proiectul nostru de raport a reflectat situatia de fapt, insa fara a fi inca final”. Dar chiar si atunci cand auditorul ofera, in raportul sau, informatii care nu anunta o situatie satisfacatoare, documentul nu ajunge la publicul interesat, putand, astfel sa fie luat oricand prin surprindere de evenimente neplacute.     

Raportul de audit este tinut secret
Auditarea este obligatorie pentru companiile deschise si banci
Un raport de audit nu prezinta certitudinea ca situatia unei companii este intr-adevar cea redata de cifrele contabile, dar poate oferi publicului interesat indicii asupra unor posibile inregistrari eronate, daca el a fost realizat intr-un mod profesionist. In Romania nu exista o lege care sa prevada obligativitatea ca rapoartele de audit sa fie facute publice, in afara unei prezentari sumare a acestora. Siminel Andrei, directorul fondului de investitii Broadhurst, afirma ca aceasta este una dintre cauzele care explica reticenta fondurilor straine de a investi in Romania. O societate deschisa, listata la Bursa de Valori sau Rasdaq, transmite raportul de audit la autoritatea care supravegheaza piata de capital – Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Orice investitor poate solicita CNVM acest document. Daca insa raportul a fost depus ca informatie confidentiala, el ramane ingropat la Comisie. Siminel Andrei ofera un caz. Fondul de investitii, in calitate de actionar, a solicitat CNVM raportul de audit, in forma extinsa, intocmit pentru Dacia Renault. Cererea i-a fost refuzata, tocmai pentru ca documentul fusese transmis de catre companie cu specificatia „confidential”. Fireste, Fondul putea avea acces la o prezentare sumara a analizei efectuate de auditor, dar insuficienta pentru a-i conferi o imagine a companiei cat mai aproape de realitate.
„Este ca si cum ai vrea sa cumperi un autoturism si afli ca intr-un anumit spatiu comercial se vand masini foarte ieftin. Te duci acolo si vezi ca sunt cateva garaje cu masini. Afara e lumina, inauntru intuneric. Spui: „Vreau sa vad masina inainte de a o cumpara”. Si ti se raspunde: „Uita-te pe gaura cheii”. O iei? Nu. Preferi sa te duci in alt loc, unde poti cerceta la lumina marfa pe care vrei sa o cumperi. Chiar daca pretul este mai mare”, explica Siminel Andrei. r
„Este foarte bine ca rapoartele de audit sa poata fi citite. Ar trebui ca accesul publicului la ele sa fie permis”, afirma Vasile Iuga, de la PricewaterhouseCoopers.r
Bancile comerciale sunt obligate, prin lege, sa angajeze un auditor care sa le certifice situatia financiara inregistrata in documentele contabile. Raportul se transmite Bancii Nationale a Romaniei, dar nu ajunge, obligatoriu, la marele public. „Banca Nationala are o lege care-i interzice sa faca publice informatii despre o banca comerciala. Raportul de audit poate oferi anumite indicii ce vor fi luate in seama de Banca Nationala. Daca se face o referire la insolvabilitatea bancii, BNR incearca sa impuna o redresare a situatiei, daca exista credite neperformante neprovizionate, BNR obliga bancile sa le provizioneze”, precizeaza Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei. Raportul de audit poate fi solicitat direct conducerii bancii, potrivit aceleiasi surse. Nu exista insa certitudinea ca o sa-l si primesti. Daca intri in posesia acestui document, poti lua mai usor decizia de a-ti investi banii in banca respectiva.r
Siminel Andrei, dupa ce a parcurs un raport de audit efectuat asupra unei banci, a hotarat sa-si retraga banii depozitati in banca respectiva. „Raportul de audit intocmit asupra situatiei financiare a Bancii Dacia Felix, in anii 1994 – 1995, m-a determinat sa-mi retrag banii din banca. Am vazut ca expunerea BDF pe actionarii ei era prea mare”, explica Siminel Andrei. tr
r
Cui serveste un raport de audit?r
r
Teoria spune ca un raport de audit serveste:r
• bancilor; • furnizorilor; • potentialilor investitori; • salariatilor; • managementului companiei; • organizatiilor guvernamentale.r
In practica, rapoartele nu ajung asa usor la cei interesati de situatia financiara a companiei. Mai mult chiar, poate cea mai importanta pagina intocmita de auditor, cea in care sunt redate concluziile asupra situatiei financiare, ramane la dispozitia managementului companiei. Chiar decizia de a o transmite autoritatilor – CNVM, BNR, MF – ramane la latitudinea conducerii firmei respective.r
r
r
r
Valeriu Ionescu: r
„O analiza financiara trebuie sa observe orice suma care iese suspect din companie”r
Managerul de la AIG-New Europe Fund nu ar ezita sa dea in judecata auditorulr
Valeriu Ionescu, managerul pentru Romania al fondului de investitii AIG-New Europe Fund, crede ca o companie auditata este mult mai serioasa pentru un potential investitor, pentru ca dovedeste in primul rand ca este transparenta. Asta nu inseamna automat ca cel ce vrea sa investeasca nu face la randul sau o verificare a auditului. De ce ? „Nu se stie niciodata ce noutati poti afla”, spune Ionescu. El are incredere in grupul celor cinci mari firme de audit – Pricewaterhouse-r
Coopers, KPMG, Deloitte & Touche, Arthur Andersen, Ernst & Ioung, dar spune ca nu ar ezita sa-si dea auditorul in judecata, daca acesta ar gresi. r
r
Capital: Cat de mult conteaza pentru un investitor faptul ca o companie si-a auditat rezultatele financiare?r
Valeriu Ionescu: Un audit este important din cel putin doua puncte de vedere: o companie care isi auditeaza rezultatele financiare in fiecare an dovedeste o seriozitate deosebita pentru un posibil investitor. In plus, exista mai multa siguranta atunci cand ne uitam la cifre financiare deja auditate. Auditul contabil este verificarea exactitatii cifrelor care ne sunt prezentate. Daca o companie a fost deja auditata, noi facem doar o revizie a cifrelor. E clar ca auditorul care a trecut pe acolo a pus totul in ordine. Este foarte important ca respectiva analiza financiara sa fie facuta cu cel putin doi ani inainte. Daca nu exista audit, asta este. Il facem noi, dar presupune un volum de munca mai mare. Auditarea ultimelor doua exercitii financiare, plus o revizie pentru cel de-al treilea an, anterior. In al doilea rand, noi nu facem nici o investitie fara lansarea unui proces de „due-diligence”. Acesta se duce pe mai multe planuri: financiar-contabil, business sau politici de mediu. Pentru prima componenta apelam la unul dintre cei cinci mari auditori.r
Capital: De ce ar avea nevoie un investitor financiar de due-diligence?r
Valeriu Ionescu: Noi nu facem acest lucru doar ca sa evaluam potentiale companii tinta. Decizia respectiva se ia numai in momentul in care am stabilit deja cu managerii companiei respective preluarea unui anumit pachet de actiuni. Si bineinteles ca in acel moment trebuie sa verificam ca ceea ce ne spune viitorul partener de afaceri este pe deplin adevarat. Pana acum, in Romania, am facut due diligence la patru companii, iar in trei dintre ele am investit deja bani. La cea de-a patra, negocierile finale nu au ajuns la un acord final.r
Capital: Ce se intampla in situatia in care o companie de audit inchide ochii la anumite cifre ale firmei ?r
Valeriu Ionescu: O analiza financiara trebuie sa observe orice suma care iese suspect din companie. Un auditor isi da seama de ce se intampla si iti atrage atentia. Daca nu face acest lucru si se dovedeste ca a inchis ochii la anumite cifre negre, poate fi dat in judecata. De fapt, este cu siguranta dat in judecata. r
Capital: Chiar nu se pot face inginerii financiare pe care firma de audit sa nu le afle ?r
Valeriu Ionescu: In absolut toate analizele care se fac se stabileste suma minima care este urmarita de catre auditor (50.000-100.00 dolari; in functie de marimea firmei, se poate ajunge si la 10.000 de dolari). Dupa finalizarea auditului, exista obligatia de a transmite investitorilor o serie de informatii de natura financiara, inclusiv concluziile acestuia. In mod normal, un investitor speculeaza „dupa miros” sau se informeaza inainte sa-si plaseze banii. El are dreptul sa ceara socoteala managerului. E imposibil ca acesta din urma sa faca miscari financiare care sa pericliteze situatia firmei fara ca acest lucru sa nu fi fost depistat de auditor. E de-a dreptul absurd sa se intample lucruri necurate pe care auditorul sa nu le fi sesizat. Astfel de accidente nu se pot intampla, daca este vorba despre unul dintre cei „big five”.tr
r
Un faliment dictat din Insulele Caymanr
r
Romania a avut parte de scandalurile ei financiare. O pierdere sau un furt de cateva zeci de milioane de dolari isi pierd insa orice stralucire in fata scandalului legat de grupul american Enron. Un faliment de 50 de miliarde de dolari (mai mare decat Produsul Intern Brut al Romaniei), cu o pierdere a capitalizarii bursiere de peste 30 miliarde de dolari. Fondurile de pensii ale angajatilor, in valoare de un miliard de dolari, au disparut si ele pe apa Sambetei. Numele celebrei companii de audit Arhur Andersen este legat direct de acest scandal, si asta din cauza faptului ca din 1980 toate auditurile externe ale Enron au fost realizate de Andersen. Iar din 1990, compania de audit a devenit si consultantul financiar al firmei din domeniul petrolului. In 2000, cele doua contracte au adus in vistieria Andersen peste 50 milioane de dolari.r
Intr-un amplu raport publicat pe marginea scandalului Enron-Andersen, publicatia Business Week a sesizat o serie de amanunte mai putin mediatizate. Practic, saptamanalul economic american spune ca a descoperit adevarata fata a falimentului Enron.