“Banca Mondială a sugerat un mod de abordare, o soluţie prin care să angajăm companii de hunting care, pe baza unor criterii profesionale clare, să furnizeze liste cu persoane indicate pentru a face parte din Consiliile de Administraţie ale companiilor de stat din energie”, a afirmat acesta.
Cei care au trecut printr-o poziţie de conducere la o companie de stat, dar şi la una privată spun că o firmă străină ar fi indicată pentru selecţie “Selecţia managerului trebuie făcută fără implicarea unui for de conducere. Ar fi preferabil să se realizeze de o firmă străină specializată în aşa ceva”, aşa cum a spus pentru Capital Adrian Băicuşi, fost şef Transelectrica.
Interviuri cu reprezentanţii statului
Oficialul MECMA a menţionat că reprezentanţii în board-urile companiilor de stat vor fi aleşi în urma unor interviuri cu reprezentanţii statului. “În urma interviurilor cu reprezentanţii statului, se pot stabili 5 – 7 reprezentanţi în board-urile companiilor de stat”, a spus Săndulescu.
Directorii generali ai companiilor din energie vor proveni fie din cadrul societăţilor, fie din exterior. “Tot pe criteriile stabilite se pot alege managerii companiilor. Astfel, directorul general va fi un specialist fie din companie, fie din exterior care îndeplineşte criteriile stabilite de compania de hunting”, a declarat Alexandru Săndulescu.
Totuşi, statul trebuie să aibă grijă cum allege oamenii care vor conduce aceste companii. „Modalitatea de alegere a acestor manageri trebuie să se facă transparent şi exclusiv pe bază de competenţă. Important este să nu se înlocuiască o clientelă cu alta din afară”, a declarat pentru Capital avocatul Gabriel Zbârcea, fost preşedinte AVAS.
O companie profitabilă şi una cu pierderi
Totodată, autorităţile au în vedere ca managementul privat să fie introdus într-o companie cu rezultate bune şi într-una cu situaţie negativă. “Nu există termene clare, o dată la care companiile de stat să aibă management privat, dar primele companii vor avea un astfel de management până la sfârşitul acestui an. Se va începe cu o companie foarte bună şi cu una foarte proastă. Fiecare companie va elabora propriul program de eficientizare”, a spus oficialul MECMA.
În ceea ce priveşte măsurile de eficientizare pentru care se va opta, acesta a afirmat că şi în domeniul energetic vor urma aplicarea unor planuri asemănătoare celui implementat la CFR, de renunţare la o zi de muncă pentru reducerea costurilor.
“Măsuri precum cele luate de CFR pentru reducerea costurilor au mai fost luate şi în domeniul energetic. Şi pentru acest an sunt în analiză astfel de măsuri”, a adăugat Alexandru Săndulescu.
Firmele de head hunting, folosite pentru alegerea managerilor privaţi ai companiilor de stat
24 mai 2011, 17:45
Ultima modificare în 24 mai 2011, 20:45
Managementul privat al companiilor de stat din energie va fi selectat pe baza unor liste şi a unor criterii furnizate de companii de head hunting, primele societăţi din sector urmând să aibă un astfel de management până la finalul anului 2011, a declarat directorul Direcţiei de Politici Energetice din Ministerul Economiei, Alexandru Săndulescu.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- CFR Marfă concediază 3.000 de angajaţi
- Cât mai costă o casă în regie proprie în jurul Bucureştiului
- Sonae Sierra oferă servicii de închiriere centrului comercial Magnolia din Braşov
- Piraeus Bank lansează o platformă de tranzacţionare online, inclusiv a aurului
- Ce sporturi ciudate practică japonezii
- BRD lansează, la rându-i, un card care permite plata călătoriilor direct în mijloacele RATB
- Cum arată noul Renault Duster
- Țările cele mai asaltate de turiști străini
- Tariful pentru biletele RATB va fi majorat la 1,8 lei, pânâ la sfârşitul anului
- La cine se duc banii FMI