Firmele de stat fac tot mai des achizitii din sursa unica

Anul trecut au fost inregistrate in Romania 10.193 de contracte de achizitie publica. Conform Ordonantei de Urgenta nr. 60/2001, acestea "se atribuie, de regula, prin aplicarea procedurilor de licitatie deschisa sau restransa". Cu toate acestea, in nu mai putin de 1.239 de cazuri a fost aplicata procedura negocierii cu o singura sursa.In primele noua luni ale acestui an situatia s-a pastrat la aproximativ acelasi nivel. Astfel, din 9.620 de contracte, 840 au fost atribuite prin negociere cu o su

Anul trecut au fost inregistrate in Romania 10.193 de contracte de achizitie publica. Conform Ordonantei de Urgenta nr. 60/2001, acestea „se atribuie, de regula, prin aplicarea procedurilor de licitatie deschisa sau restransa”. Cu toate acestea, in nu mai putin de 1.239 de cazuri a fost aplicata procedura negocierii cu o singura sursa.In primele noua luni ale acestui an situatia s-a pastrat la aproximativ acelasi nivel. Astfel, din 9.620 de contracte, 840 au fost atribuite prin negociere cu o sursa unica, in alte aproape 200 de situatii utilizandu-se negocierea competitiva sau cererea de oferta.”Avalansa de exceptii de la regula schimba raporturile dintre regula si exceptie. Instabilitatea legislativa si patinajul permanent de la regula nu le permit oamenilor de afaceri proiecte pe termen lung, in dauna dezvoltarii capitalismului in Romania”, crede vicepresedintele PNL Mona Musca.Ca proportia acestui tip de contracte este mult prea mare o mai demonstreaza un lucru: daca sute de institutii bugetare importante nu au folosit, in ultimii doi ani, decat licitatiile pentru contractarea de lucrari, servicii sau produse, o mana de companii, regii sau consilii locale si judetene au abuzat de procedurile pe care legea le considera exceptionale.Pe primul loc intr-un top al achizitiilor prin negociere cu o singura sursa se afla Termoelectrica SA, cu 167 de contracte de acest gen in 2002 si 121 in primele noua luni ale acestui an. Urmeaza Hidroelectrica SA, cu 92 anul trecut si 73 anul acesta, si Compania Nationala a Lignitului, cu 60 in 2002 si 22 in 2003. Nici Romgaz nu s-a lasat mai prejos (34 de achizitii de acest tip anul trecut si 58 intre ianuarie si septembrie 2003), urmata de Compania Nationala a Huilei (57 in 2002 si 23 in cursul acestui an).In clasament urmeaza alte nume mari: Universitatea Politehnica Bucuresti (a carei conducere a descoperit, se pare, de curand orizonturile pe care le deschide achizitia din sursa unica), cu trei in 2002 si 49 in 2003, RADET (44 anul trecut si 11 anul acesta), Apa Nova (23 in 2002 si 30 in primele trei trimestre ale lui 2003), dar si Transgaz SA, Romatsa, Camera Deputatilor, CFR SA, primariile din Timisoara, Galati sau Arad ori directiile regionale de drumuri din Iasi si Bucuresti.Valoarea contractelor variaza mult, de la sume de ordinul zecilor de milioane de lei pana la zece miliarde de lei sau chiar mai mult. Dat fiind numarul mare de contracte, un calcul exact este foarte greu de facut, insa se poate estima ca numai intre ianuarie si septembrie 2003 au fost atribuite contracte in valoare de cateva sute de miliarde de lei.Daca in unele cazuri respectarea conditiilor legale (prelungirea prevazuta sau neprevazuta a unui contract anterior, existenta unui singur furnizor sau prestator potential sau forta majora) este usor de probat, in altele, insa, se ridica o serie de intrebari.De altfel, insasi prima conditie enuntata lasa loc la abuzuri si interpretari. Este de ajuns ca in anuntul de participare a unei licitatii sa se faca mentiunea posibilitatii achizitionarii ulterioare de lucrari si servicii similare prin negociere cu o singura sursa ca, timp de trei ani, castigatorul licitatiei sa furnizeze cantitati nelimitate din respectivele lucrari sau servicii.Dincolo insa de portitele din lege, o simpla privire aruncata prin anunturile de atribuire a contractelor arata ca, uneori, institutiile publice uita pur si simplu sa organizeze licitatii. Institutul National de Statistica, de pilda, a cumparat tehnica de calcul obisnuita de 2,513 miliarde de lei si consumabile de 840 de milioane prin negociere directa cu doua firme bucurestene, care cu siguranta nu detin exclusivitatea in domeniu.Termica SA din Targoviste a cumparat conducte preizolate cu fir de semnalizare de la o companie oradeana, o simpla cautare pe Internet demonstrand ca pe piata exista mai multi furnizori pentru acest gen de produse. Romgaz a achizitionat, tot prin negociere cu o sursa unica, software in valoare de 4,864 miliarde de lei de la o firma germana, iar Camera Deputatilor a ales sa nu organizeze licitatie pentru serviciile de telefonie mobila, desi pe piata de gen exista cel putin trei companii serioase.”Noi ne dorim pentru mediul de afaceri predictibilitate, transparenta si libera competitie. Masuri de genul acesta nu fac decat sa incalce aceste trei principii”, spune Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.Din pacate, nici unul dintre reprezentantii partidului de guvernamant sau ai institutiilor implicate pe care i-am contactat nu ne-au raspuns in timp util sau au refuzat sa faca comentarii. Ceea ce ne da inca un semn ca dorintele intreprinzatorilor mai au mult pana sa devina realitate.
Campionii achizitiilor din sursa unica
· 1.239 de contracte de achizitie publica au fost atribuite, in 2002, prin negociere cu o singura sursa;
· 840 de cazuri similare au fost inregistrate in primele noua luni ale acestui an;
· Termoelectrica SA se afla pe primul loc, cu 167 de achizitii din sursa unica anul trecut si 121 in ianuarie-septembrie 2003;
· Alte sapte companii au semnat un total de 256 de contracte de acest gen in 2002 si 266 in 2003;
· Masinile parlamentarilor sau primele uniforme ale politistilor au fost cele mai celebre achizitii de acest gen.