Clasamentul din care rezulta performantele companiilor din IT&C a fost realizat de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Concret, la categoria intreprinderi mari, operatorii de telefonie mobila Orange si MobiFon au incheiat exercitiul financiar 2001 cu profituri brute de 84,3 milioane USD, respectiv 68,1 milioane USD, ocupand primele locuri din clasament. Acestea sunt urmate de producatorul de echipamente electronice de telecomunicatii Intrarom, al carui profit brut s-a cifrat la 17,2 milioane USD. Intre primele zece companii se plaseaza si Alcatel Network System SA, cu un profit brut de 6,1 milioane USD.
Ericsson Telecommunications se situeaza pe primul loc la sectiunea intreprinderi mijlocii, cu un profit de 18,8 milioane USD. La aceeasi categorie, IBM Romania ocupa locul 14, cu 2,9 milioane USD.
3M Romania si Global One Communications Romania si-au adjudecat primele doua pozitii din grupa intreprinderilor mici, cu valori ale profitului brut de peste zece milioane USD, respectiv de 3,5 milioane USD.
Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului, a declarat ca numarul firmelor care au declarat profituri a crescut, de asemenea, de la 178.976, in 2000, la 180.200, la sfarsitul anului 2001. Totusi, Nicolescu sustine ca valoarea veniturilor realizate de catre intreprinzatorii din Romania este mult prea redusa, peste 50% dintre acestia avand venituri lunare de sub 500 USD.
Profituri brute In IT&C – 2001
Compania Profit brut (mil.USD)
Orange 84,3
MobiFon 68,1
Ericsson 18,8
Intrarom 17,2
3M Romania 10
Alcatel 6,1
Global One 3,5
IBM 2,9