Speriate de eventualele majorări de impozite, tot mai multe afaceri româneşti migrează, cel puţin pe hârtie, în zone mai prietenoase cu întreprinzătorii.
Bucureşteanul Adrian Gavrilă are o afacere de design „destul de mică“ – cea mai mare factură pe care a încasat-o vreodată a fost de 10.000 de euro. „Statul mă jecmăneşte. Aşa că anul ăsta m-am răzbunat şi mi-am făcut un offshore în Delaware. Acum, nu mai am nici cheltuieli, nici sediu în România şi lucrez numai cu clienţi din UE, dar niciunul din ţară. Am fost nevoit să sacrific clienţii din Germania, pentru că acolo oamenii, şi mai ales Fiscul, sunt suspicioşi când vine vorba de astfel de companii“, povesteşte el.
Tot mai multe plecări
Nemulţumiţi de regimul fiscal din România şi mai ales speriaţi că ar putea urma o creştere a taxelor şi impozitelor, tot mai mulţi antreprenori români au apelat la soluţii similare. Numărul firmelor offshore înregistrate în primele luni ale anului a fost cu 20% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009, afirmă Adela Cristea, Managing Director al Ascent Consulting. O creştere importantă (15%) s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte numărul de companii româneşti care au ales impozitele mai blânde din Bulgaria. Iar toamna, cred experţii, ar putea aduce un val şi mai serios de plecări spre paradisurile fiscale.
Reţeta mutării sediului într-o zonă cu taxe scăzute e valabilă şi pentru IMM-uri, şi pentru PFA-uri, chiar şi pentru cei cu salarii de peste 1.000 de euro pe lună, dar se potriveşte şi pentru giganţi de talia Rompetrol. La momentul vânzării, compania era înregistrată în Olanda, dar era deţinută de o firmă elveţiană. Fostul proprietar al grupului petrolier, Dinu Patriciu, a pomenit de curând de unul dintre principalele efecte ale utilizării de companii offshore: transferul peste hotare a unei bune părţi din averea oamenilor de afaceri autohtoni. El estima că 18 miliarde de euro sunt depuse de compatrioţii noştri numai în băncile elveţiene şi ar aştepta doar o amnistie fiscală pentru a reveni în ţară.
Criza, impozitul forfetar şi bâlbâielile guvernamentale gen „creştem taxele, ba nu le creştem“ i-au făcut pe businessmenii români mult mai interesaţi să-şi mute afacerile în zone cu regimuri fiscale mai relaxate.
În prima săptămână din mai, când zvonurile privind iminenta creştere a TVA la 24-25% şi a cotei unice la 20% păreau tot mai aproape să devină realitate, firmele care se ocupă cu înfiinţarea de companii offshore au fost luate cu asalt de oameni de afaceri intraţi în panică.
Chiar dacă impozitele au rămas, deocamdată, aproape neatinse, antreprenorii autohtoni se aşteaptă ca, forţaţi de încasările bugetare tot mai scăzute, guvernanţii să le mărească de la toamnă sau cel mai târziu de la 1 ianuarie 2011. Toate acestea au făcut ca, de la începutul lui 2010, numărul de companii care au migrat în paradisurile fiscale „clasice“ să crească cu 20%, iar cel al firmelor care au ales Bulgaria în detrimentul României să se majoreze cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dezvăluie Adela Cristea, Managing Director al Ascent Consulting (reprezentantul în România al OCRA, cel mai important actor mondial în domeniul consultanţei privind firmele offshore).
Tendinţa este confirmată şi de alţi jucători din piaţă. „În ultima perioadă, numărul de cereri a crescut semnificativ“, spune avocatul Răzvan Păsculescu, de la Offshore Bank (zerotaxe.ro). Jurisdicţiile preferate sunt Cipru, Malta şi Olanda, care beneficiază de existenţa unor tratate de evitare a dublei impuneri cu România. „În general, clienţii sunt din management, consultanţă, arhitectură, turism, dar şi multe persoane fizice autorizate (PFA), care, în urma schimbării regimului fiscal, se reorientează“, afirmă Păsculescu.
Sunt şi români care sunt atraşi de regimurile fiscale din zone mai exotice, ca Seychelles sau Panama. Indiferent de numele jurisdicţiei, principalul avantaj este că se plăteşte fie o cotă foarte mică de impozit pe profitul realizat, fie o taxă fixă anuală, indiferent de valoarea veniturilor realizate. „Totodată, în multe dintre paradisurile fiscale există cerinţe minime privind raportările legale ce trebuie depuse, ceea ce înseamnă costuri reduse privind serviciile de admnistrare a companiei“, arată Sorin Istrate, Managing Partner al Contexpert Consulting.
Salariaţi din Belize
Există şi un revers al medaliei: transferurile efectuate din România către aceste companii sunt taxate cu 16%, dacă nu există convenţii de evitare a dublei impuneri cu statul de domiciliu. „În acest caz, singurul beneficiu pentru investitori este scutirea de la plata impozitului pe dividende. Însă şi acesta este temporar, pentru că, în mod normal, persoanele fizice rezidente ar trebui să-şi declare veniturile realizate în străinătate, inclusiv cele din dividende, şi să plătească impozit pentru acestea“, adaugă Sorin Istrate.
Pe lângă destinaţiile deja tradiţionale, Bulgaria (şi mai ales oraşul Ruse, datorită proximităţii de Bucureşti) a devenit, în ultima vreme, o ţintă preferată de întreprinzătorii autohtoni speriaţi de fiscalitatea dâmboviţeană. „Din ce în ce mai mulţi români vor firme în Bulgaria, în special pentru activităţi de import sau de transporturi internaţionale“, dezvăluie Georgian Ilie, asociat al BG Consult, firmă specializată în fondarea de societăţi comerciale dincolo de Dunăre.
Bulgaria oferă, pe lângă fiscalitatea mai atrăgătoare, şi alte avantaje. Unul ar fi costurile mult mai mici de înmatriculare a autovehiculelor second-hand importate. „O firmă de distribuţie, de exemplu, îşi poate înmatricula tot parcul în Bulgaria şi poate activa liniştită în România“, spune Gabriel Biriş, Founding Partner al casei de avocatură Biriş Goran. Un alt atu este mediul de afaceri ceva mai prietenos, crede Georgian Ilie: „Birocraţia este mai scăzută, controalele sunt mai rare şi amenzile, dacă sunt, sunt mult mai mici“. Nu în ultimul rând, pentru companiile care decid să plece de tot din România (cel mai bun exemplu fiind cel al Kraft), costurile cu forţa de muncă pot fi cu până la 50% mai mici.
Nu orice om de afaceri poate scăpa de fiscul de la Bucureşti. „Migraţia este avantajoasă doar pentru anumite tipuri de activităţi. Dacă faci producţie sau prestezi servicii fizice, cel mai probabil vei fi obligat să lucrezi în continuare printr-o companie românească“, explică Gabriel Biriş.
O altă soluţie, pretabilă mai degrabă în cazul corporaţiilor decât în cel al IMM-urilor, este înfiinţarea de structuri tip holding, şi la ea apelat, de curând, celebrul om de afaceri din IT Radu Georgescu. Din păcate, tot în afara graniţelor, întrucât în România legea care ar fi trebuit să susţină acest tip de organizare corporativă întârzie să fie aprobată. „Pentru investiţiile din interiorul UE, de obicei nu este necesară şi nici măcar preferabilă înfiinţarea unei structuri tip holding în paradisurile fiscale tradiţionale”, spune Brian Arnold, Partener în cadrul departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PricewaterhouseCoopers România. Explicaţia? „Mai multe jurisdicţii din interiorul UE au regimuri fiscale prietenoase faţă de investiţii, dar şi autorităţi fiscale cooperante care pot oferi investitorilor siguranţă prin combinaţia dintre un sistem clar de reglementări fiscale şi soluţii fiscale individuale anticipate“.
Nu în ultimul rând, salariaţii care au minimum 1.000 de euro net pe lună (asta însemnând cheltuieli salariale complete de 1.800 de euro pentru firmă) pot lua în calcul soluţia offshore. „Este avantajos şi pentru angajat şi pentru angajator. Compania poate plăti, de exemplu, 1.400 de euro în loc de 1.800, iar salariatul îşi plăteşte singur costurile de funcţionare a firmei offshore, asigurări private de sănătate şi contribuţia la o pensie privată, rămânând la sfârşit cu mai mulţi bani decât înainte“, explică Răzvan Păsculescu.
Nimeni nu ştie exact câţi români au apelat, până acum, la avantajele oferite de o companie offshore. Ceea ce este aproape sigur e că, începând din toamnă, se aşteaptă ca un val de oameni de afaceri, liber profesionişti şi salariaţi de top, să ia în calcul această variantă, speriaţi de posibila înăsprire a fiscalităţii. Ceea ce va face ca baza de impozitare, şi aşa firavă, să se subţieze şi mai mult.
Structura de offshore se pretează cel mai bine companiilor din domeniul serviciilor care au contracte cu parteneri din afara României.
Sorin Istrate, Managing Partner, Contexpert
20% cu atât a crescut, în primele luni ale lui 2010, numărul de antreprenori locali care au decis să-şi mute afacerile într-un paradis fiscal
Rest in peace
Peste 400.000 de companii româneşti au fost desfiinţate în ultimii cinci ani. Dacă multe din ele au fost radiate pentru că nu şi-au majorat capitalul social sau pentru că pur şi simplu au dat faliment, unele au ales să părăsească România în favoarea unor paradisuri fiscale.
Avantaje şi dezavantaje
Pro Evident, principalul atu este nivelul scăzut sau, pe alocuri, inexistent al impozitării din aceste state. Aproape la fel de important, mai ales în cazul oamenilor de afaceri importanţi, este anonimatul garantat de aceste jurisdicţii. Evident, dacă proprietarul îşi doreşte acest lucru, identitatea sa poate fi devoalată în relaţia cu anumiţi angajaţi sau parteneri de afaceri. Unele dintre aceste state au eliminat de-a lungul timpului controalele valutare, ceea ce scuteşte firmele de o mulţime de dureri de cap privind obligativitatea declarării surselor financiare.
Contra În multe paradisuri fiscale, este obligatorie deplasarea personală a administratorului sau a unuia dintre acţionari pentru a deschide un cont bancar, fapt ce poate fi destul de peste mână când este vorba de state din Africa, Asia sau Americi. Mai trebuie luat în calcul că, tocmai din cauza lipsei de instrumente de control, tranzacţiile dintre două firme offshore pot fi destul de riscante. Şi, nu în ultimul rând, este posibil ca partenerii de afaceri să fie uşor reticenţi când vine vorba să încheie contracte cu o firmă din Vanuatu sau Liberia.
