Peste o treime (34%) dintre companiile de dimensiuni medii intenţionează să atingă o creștere de 6-10% în acest an, depăşind cu peste 3-7% ultima prognoză de creştere a PIB-ului global, de 2,7%, emisă de Banca Mondială.
Barometrul EY are la bază un sondaj derulat în rândul a 2.340 executivi din companii de dimensiuni medii din 30 de ţări. În ciuda tensiunilor geopolitice, a populismului în creştere, a intensificării aplicării automatizării şi inteligenţei artificiale (AI) şi a deficitului de talente, 89% dintre lideri văd oportunităţi de creştere pentru companiile lor. În plus, 14% dintre companiile chestionate aspiră la o creștere de peste 16%.
Ambiţiile de creştere diferă în funcţie de regiunea geografică
Chiar dacă le aşteaptă doi ani de negocieri legate de Brexit, companiile de tip start-up (cu mai puțin de cinci ani de activitate) cu sediul în Marea Britanie demonstrează cel mai înalt nivel de încredere dintre ţările cercetate. Start-up-urile britanice sunt cele mai pozitive în privința planurilor de creştere pentru 2017, 26% dintre ele urmărind o creștere între 11 şi 25%, iar alte 23% – o creștere anuală de peste 26%.
Însă, dacă ne uităm la pieţele mai mari, constatăm diferenţe semnificative între cea mai mare economie din lume – Statele Unite (unde doar ceva mai mult de o treime, 35%, din companii și-au planificat o creștere de sub 5%) și cei doi „tigri economici” ai lumii – China şi India (unde 42% dintre companii ţintesc rate de creştere între 6 şi 10%). Mai mult, un sfert din companiile care aparțin economiilor “tigru” au ţinte de creştere pentru anul curent cuprinse între 11 şi 15%.
"Încă o dată, România se înscrie în cadrul tendinţei globale. Dinamica ascendentă a mediului economic determină un optimist pronunţat al jucătorilor din piaţă, în ciuda diverselor turbulenţe şi incertitudini înregistrate de climatul economic. Pătrunderea agresivă a tehnologiei în multe sectoare de activitate, competiţia din ce în ce mai acerbă pentru resurse umane de calitate și volatilitatea mediului legislativ nu au diminuat optimismul executivilor diverselor firme," spune Horațiu Pîrvulescu, Growth Markets Leader, EY România.
Tehnologia şi talentele – pe primele locuri în agenda companiilor
Tehnologia şi talentele au fost identificate de executivii sondați drept cele mai mari provocări cu care se confruntă managerii de top ai companiilor de dimensiuni medii, şi, în același timp, instrumentele cu care aceste companii pot depăşi provocările şi pot să rămână agile. Talentele sunt menționate ca prioritate de top (23%), înaintea îmbunătăţirii operaţionale (21%), reducerii birocraţiei (12%) şi acordurilor favorabile (8%), în cadrul unui clasament al principalelor elemente necesare pentru atingerea ambiţiilor curente legate de creştere.
Un procent uimitor de 93% dintre executivi consideră tehnologia un instrument de atragere a talentelor de care companiile au nevoie. Noile dezvoltări din zona inteligenţei artificiale (AI) îmbunătăţesc procesele de recrutare şi de selecţie a talentelor pentru start-up-urile inovatoare care caută specialişti.
Pentru a alimenta ambiţiile de creştere ale organizaţiilor pe care le conduc, peste un sfert (27%) din executivi intenţionează să crească numărul angajaţilor cu program normal de lucru, iar alţi 14% numărul angajaţilor cu program scurt. Având în vedere impactul în creştere al „economiei de tip gig” asupra modelelor de muncă şi trecerea la utilizarea de forță de muncă provizorie, specializată, aproape una din cinci companii (18%) intenţionează să lucreze cu profesioniști independenți, care să le ajute în atingerea planurilor de creştere și în completarea serviciilor care le lipsesc și de care au nevoie.
Cu toate acestea, dincolo de aceste rezultate globale se regăsesc diferenţe semnificative între companii, în privința planurilor de angajare de personal. Majoritatea companiilor americane (55%) intenţionează să păstreze nivelul actual de personal, comparativ cu 31% dintre executivii de la nivel global.
În cazul companiilor de tip start-up, aceste planuri se prezintă diferit, 53% dintre acestea intenţionează să-și mărească numărul de angajaţi cu program normal de lucru. Aproape un sfert (23%) din numărul total de start-up-uri planifică să angajeze mai mulți profesioniști independenți sau freelanceri.
Robotizarea nu înseamnă renunțarea la talente
În timp ce doar 6% dintre organizaţiile de dimensiuni medii utilizează deja automatizarea robotizată a proceselor (RPA) pentru unele procese de afaceri, viziunea distopică legată de concedieri pe scară largă nu este împărtăşită de aceşti lideri de afaceri. 15% dintre executivi consideră că adoptarea RPA va genera o reducere de personal mai mică de 10%. Acest rezultat ilustrează faptul că liderii companiilor de dimensiuni medii intenţionează să adopte selectiv RPA în eficientizarea anumitor operaţiuni de rutină, dar ca accesorii necesare talentelor umane, nu ca înlocuitor.
Antreprenorii cu perspective mari de creștere sunt şi mai optimişti
Ca parte a EY Growth Barometer, studiul a chestionat și 220 de reprezentanți ai comunității programului global EY Entrepreneur Of The Year. Activă de peste 30 de ani, reţeaua EY dispune de programe dedicate antreprenorilor în peste 60 de ţări şi 145 de oraşe din întreaga lume, prin care sprijină antreprenorii cu perspective mari de creștere.
Conform sondajului, acești antreprenori și-au planificat rate de creştere semnificativ mai mari decât liderii organizaţiilor de dimensiuni medii, unu din cinci având în vedere o creștere între 6 şi 10%, alţi 20% între 11 şi 15%, şi alţi 20% între 16 şi 25%. Aproape unu din patru astfel de antreprenori (22%) are în vedere o rată de creştere pentru anul curent de peste 26%. În plus, aproape două treimi (61%) din membrii acestui grup intenţionează să crească numărul de angajaţi cu program normal de muncă, iar 9% să folosească profesioniști independenți pe anumite proiecte sau freelanceri specializaţi.
Euromoney Institutional Investor a realizat pentru EY un sondaj online în rândul directorilor (CEO, fondatori sau directori generali) de companii din 30 de ţări, cu venituri anuale cuprinse între 1 milion şi 3 miliarde dolari. Sondajul a fost derulat în perioada 31 martie- 12 mai 2017. Cei 2.340 de respondenţi sunt reprezentativi din punct de vedere geografic pentru PIB-ul mondial (conform datelor Băncii Mondiale pentru 2016), existând un surplus de şase ţări "wild card", care reprezintă economii cu rate înalte de creştere din lumea în curs de dezvoltare.
Firma de servicii profesionale EY 230.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 29,6 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016.
Cei peste 700 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.