Firmele se țin bine: cu 20% mai puține insolvențe

Un număr de 1.165 de societăţi au intrat în insolvenţă în primele două luni ale acestui an, cu 19,71% mai puţine faţă de perioada similară din 2016, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe astfel de cazuri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 207, în scădere cu 35,31% faţă de primele două luni din 2016, urmat de judeţul Bihor, cu 79 (-17,71%), şi de judeţul Iaşi, cu 63 (-38,83%). 

În funcţie de sectorul de activitate, cele mai multe insolvenţe au fost consemnate în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 348, în scădere cu 25,32% faţă de perioada ianuarie – februarie 2016. 

De asemenea, 2.467 de firme şi-au suspendat activitatea, numărul lor fiind mai mic cu 43,05% faţă de primele două luni din 2016, iar Capitala a fost fruntaşă şi la acest capitol, cu 293 de societăţi (-55,2%). 

În ceea ce priveşte numărul dizolvărilor, acesta a coborât cu 44,39% în ianuarie – februarie, la 3.672, tot în Bucureşti fiind înregistrate cele mai multe cazuri: 762 (-40,61%). 

AGERPRES