Prezentă la conferința Capital – Dezvoltarea României 2016, organizată săptămâna trecută, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, și-a arătat susținerea pentru mediul de afaceri și a apreciat că, în acest an, convergența reală a urcat la 56%.
„Oamenii de afaceri stau în acest moment în centrul atenției Guvernului. Legătura dintre stat și antreprenori trebuie să fie una bazată pe încredere. O încredere care se câștigă greu și se pierde repede“, a declarat Anca Dragu. De aceea, este nevoie de „o relație cât mai corectă între stat și contribuabil. Acum taxele se pot plăti cu cardul și online. Vom prelungi scutirea de la impozitarea profitului reinvestit și vom aduce noi facilități care să sprijine business-ul. Toate instituțiile care obțin fonduri publice vor avea cifrele publicate pe site pentru că este normal să știm unde se duc banii dumneavoastră, ai contribuabililor. Avem o creștere economică ridicată, fără dezechilibre și o stabilitate macroeconomică bună. România stă bine față de alte state“, a subliniat ministrul Finanţelor.
Conform Ancăi Dragu, „potențialul de creștere s-a redresat aproape în totalitate după criza prin care a trecut România. Creșterea potențială este de 4,2% în perioada 2017 – 2020, dublu față de media europeană. Domeniile strategice sunt cele în care dispunem de avantaje competitive clare precum comunicații, IT, educație, sănătate, agricultură, turism, industria auto și așa mai departe. E important ca reformele să sprijine competitivitatea externă, iar ritmul de creștere să susțină puterea de cumpărare. În România s-a redus decalajul, convergența reală îmbunătățindu-se cu 22 de puncte procentuale, de la 34% la 56% în 2015. Dacă se va înregistra pe termen mediu un ritm de creștere de 5% este posibil ca această convergență să urce chiar peste 70%“, a conchis Anca Dragu.
Sănătatea, nevoie acută de investiţii
Aproape 80% din spitalele din România ar trebui să fie închise, dacă regulile ar fi aplicate, a reiterat săptămâna trecută, la conferinţa Capital, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precizând că aproape 30% din spitale funcţionează în clădiri cu risc seismic I sau II.
„A fost o declaraţie acordată revistei Capital, care i-a şocat pe mulţi. Cred, însă, că trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Coafând realitatea nu facem un serviciu nimănui, nici medicilor, nici decidenţilor şi, cu siguranţă, nici pacienţilor“, a susţinut ministrul Vlad Voiculescu.
„Nu avem bani în România pentru a clădi toate spitalele de care această ţară are nevoie. Avem un studiu al stării infrastructurii naţionale de sănătate. Circa 30% din spitalele naţionale din România funcţionează în clădiri cu risc seismic unu sau doi. Deci, avem nevoie de investiţii masive în infrastructura de sănătate în România, iar, în opinia noastră, fondurile pot veni foarte bine şi de la sectorul privat, iar eficienţa pe care o poate aduce sectorul privat este esenţială“, a precizat ministrul Sănătăţii.
Lucrurile esenţiale pentru investiţii sunt reprezentate de maparea serviciilor de sănătate din România şi pregătirea proiectului, a mai declarat ministrul, pregătirea proiectului implicând stabilirea locului unde vor fi făcute proiectele şi realizarea studiilor de fezabilitate.
„Aceste lucruri le facem pentru cele trei spitale regionale pe care le avem înscrise în acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană. Avem selectate două terenuri la Cluj şi la Craiova, pe care le-am primit de la Ministerul Apărării Naţionale. De asemenea, un al treilea, la Iaşi, va fi stabilit foarte curând, strict pe criterii tehnice“, a explicat Vlad Voiculescu.
În legătură cu parteneriatul public-privat, Voiculescu a precizat că spitalele nu vor fi privatizate, ci vor beneficia de tehnica din domeniul privat.
„Privatul nu intră în actul medical, actul medical rămâne în responsabilitatea statului, însă, ceea ce face partenerul privat este să pună la dispoziţie, să finanţeze, să construiască şi apoi să pună la dispoziţia statului clădirea spitalului şi echipamentul şi să se asigure că partea tehnică a spitalui funcţionează aşa cum trebuie“, a explicat ministrul Sănătaţii.