"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a consfințit dreptul societăţii Rafinăria Steaua Română S.A. la dobânzile solicitate şi a dispus obligarea ANAF la plata de dobânzi, după cum s-a menţionat şi în hotărârea instanţei europene", se arată într-un comunicat remis de Echipa de avocații a D&B David şi Baias SCA .

"În acest moment, avem mai multe dosare în instanţe cu speţe asemănătoare şi suntem încrezători că vom obţine rezultate similare. Pe termen lung însă, sperăm că eforturile noastre vor duce la îmbunătăţirea sistemului de rambursare de TVA în România, astfel ca societăţile comerciale să nu mai sufere amânări nejustificate în rambursarea de TVA, iar statul să nu mai fie pus în situaţia de a plăti dobânzi de întârziere şi să evităm şi infringementul legislaţiei europene în domeniu", a declarat Dan Dascălu, Partener, D&B David şi Baias, cel care a condus echipa D&B din acest caz.

La începutul lunii decembrie, capital.ro informa ca traderul de cereale Alfred Toepfer, unul dintre principalii jucători din comerţul agricol autohton, a câștigat procesul cu ANAF, instanţa obligând istituția de stat la plata unor dobânzi penalizatoare de aproape cinci milioane de lei, pentru întârzierea rambursării Taxei pe Valoarea Adăugată.

În urmă cu o săptămână, reprezentanții ANAF au anunțat că rambursează, în luna decembrie, cea mai mare valoare TVA din 2013, în valoare de 1,565 miliarde de lei.
Cum se explică generozitatea bruscă a Fiscului?
După ce Curtea Europeană de Justiţie a decis anul acesta că contribuabilii pot primi dobânzi pentru nerambursarea la timp a TVA, soluţionând favorabil o acţiune făcută de o companie din România, instanţele româneşti au început să aprobe, la rândul lor, cereri similare făcute de alte companii. La începutul acestei luni, ANAF a fost obligată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească unei companii dobânzi penalizatoare de 5 milioane lei pentru rambursarea cu întârziere a TVA. Fiscul avea astfel toate motivele să se teamă că vor urma procese câştigate pe bandă rulantă de contribuabili şi că va trebui să plătească sume uriaşe pentru dobânzi, în condiţiile în care rambursarea cu întârziere a TVA a fost o practică generalizată.

Rambursarea record din decembrie, care aduce plăţile la zi până la începutul lui decembrie, încearcă să limiteze impactul bugetar al unor astfel de soluţii în instanţă pentru rambursările făcute cu întârziere anul acesta. Pentru anul viitor, însă, Finanţele încearcă să găsească portiţe pentru a putea continua practica rambursării cu întârziere, evitând însă plata dobânzilor.

Mai multe detalii puteți citi aici