Fiscul a pus deja sechestru pe averea lui Robert Negoiţă, pentru tranzacţiile imobiliare realizate pe persoană fizică şi pentru care nu s-a plătit TVA. Pe lista neagră se află cel puţin alte 79 de persoane care au vândut apartamente sau terenuri de sute de milioane de euro. Informaţia privind sechestrul pus pe averea lui Robert Negoiţă a fost publicată prima oară de Hotnews.ro pe 21 octombrie, iar omul de afaceri spunea că la acea dată nu primise nicio notificare de
Fiscul a pus deja sechestru pe averea lui Robert Negoiţă, pentru tranzacţiile imobiliare realizate pe persoană fizică şi pentru care nu s-a plătit TVA. Pe lista neagră se află cel puţin alte 79 de persoane care au vândut apartamente sau terenuri de sute de milioane de euro.
Informaţia privind sechestrul pus pe averea lui Robert Negoiţă a fost publicată prima oară de Hotnews.ro pe 21 octombrie, iar omul de afaceri spunea că la acea dată nu primise nicio notificare de la Fisc. Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) apare, abia de pe 23 octombrie, un proces-verbal încheiat şi publicat de Direcţia de Finanţe Publice a judeţului Ilfov prin care sunt constate obligaţiile la plată ale lui Robert Negoiţă.
Controlul în urma căruia lui Robert Negoiţă i s-au stabilit obligaţii la plată de 120 de milioane de lei face parte dintr-o amplă acţiune a ANAF. „Agenţia Naţională de Administrare Fiscală efectuează controale la persoanele fizice care au realizat tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi, cu caracter de continuitate, fiind verificate 7.145 persoane, care au efectuat în perioada 2006–2008, 85.442 tranzacţii, cu o valoare totală de 14.886 milioane de lei”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Un alt comunicat al Fiscului, din 14 octombrie, preciza că „în 80 de cazuri au fost emise decizii de impunere pentru suma de 94.784.779 lei, la care se adaugă şi accesorii în valoare de 53.474.512 lei”. Site-ul agentia.org (Agenţia de investigaţii media unde s-au regrupat foştii ziarişti de investigaţii de la „Ziua”) susţine că a obţinut, din surse politice, o listă cu 67 de persoane cărora li s-a calculat TVA de plătit în urma tranzacţiilor imobiliare pe persoană fizică. Majoritatea acestora sunt fie milionari din „Top 300”, fie renumiţi politicieni. Reprezentanţii ANAF invocă secretul fiscal, spunând că nu pot nici să confirme, nici să infirme lista respectivă.
Becali recunoaşte doar o tranzacţie pe persoană fizică
„Nu am făcut decât o tranzacţie pe persoană fizică, cea cu McDonald’s. Fiscul m-a trecut cu şase tranzacţii, dar s-au luat numai după impozitul pe care trebuie să îl plătesc, nu au verificat ce rol am jucat în tranzacţie. În una din tranzacţii, cu Kanal D (este vorba de un teren, în suprafaţă de 56.000 mp, localizat în Pipera, vândut în 2007 către holdingul Dogan pentru 48 mil. euro, n.r.) eu figurez drept garant, nepotul meu Lucian Becali a încheiat tranzacţia. Mai figurez cu două donaţii minore şi celelalte sunt tranzacţii cu drept de servitute pentru care nu trebuie să plătesc TVA. Am şase oi, dar am muls numai una. Am vorbit cu notarii şi cu Fiscul şi am rezolvat problema“, a declarat Gigi Becali pentru capital.ro.
Becali a vândut în urmă cu un an un teren, în suprafaţă de 2.000 mp, localizat în Pipera, companiei McDonald’s pentru suma de circa 2 mil. euro.
Popoviciu nu a făcut tranzacţii pe persoană fizică
Gabriel Aurel Popoviciu, unul dintre proprietarii proiectului imobiliar Băneasa din nordul Bucureştiului, figurează pe lista datornicilor publicată de agenţia.org cu suma de 1.006.400 lei. „Nu am datorii la Fisc şi nu am avut tranzacţii pe persoană fizică“, a menţionat Gabriel Popoviciu pentru capital.ro.
De numele lui Gabriel Popoviciu se leagă companii precum Băneasa Investments, care dezvoltă cel mai mare proiect imobiliar mixt din România, a cărui valoare este estimată la 1,8 mld. euro. Printre acţionarii Băneasa Investments se numără Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, un grup de firme, controlat Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte, şi firma de construcţii Comnord, controlată de Sorin Creţeanu. Popoviciu şi Dimofte controlează grupul de firme Alltrom, ceea ce înseamnă francizele IKEA, KFC şi Pizza Hut, precum şi hotelurile Howard Johnson şi Parc.
Vasile Turcu suţine că a făcut tranzacţii doar pe firmă
Turcu este proprietarul grupului de firme Romconstruct, în jurul căruia sunt grupate nouă companii. Potrivit „Top 300 CAPITAL”, averea lui Turcu s-a diminuat faţă de anul trecut la 130-135 mil. euro şi se situează pe poziţia 57 în top.
Schwartzenberg: „Nu poate fi nici confuzie de nume“
Elan Schwartzenberg, preşedintele dezvoltatorului imobiliar cu capital israelian Neocity, este trecut pe lista ANAF cu datorii de 5.287.430 lei. „Nu am vândut nimic, ba dimpotrivă, am cumpărat, deci logic nu am cum să figurez pe o listă a datornicilor. Nu am primit nici o notificare de la ANAF şi e curios pentru că nu poate fi o confuzie de nume, pentru că nu am un nume prea comun“, a explicat Schwartzenberg.
Ultimele tranzacţii imobiliare în care a fost implicată compania Neocity figurează din martie 2008, când au fost vândute două terenuri, plus proiectele aferente, la un preţ de 15,5 mil. euro. Primul proiect rezidenţial, denumit Avicola, care urma să fie dezvoltat pe un teren în suprafaţă de 14.000 mp a fost vândut de companie cu 3,5 mil. euro. Al doilea ansamblu rezidenţial al Neocity, localizat tot în Bucureşti, a fost vândut pentru 12 mil. euro.
Cum a ajuns fiscul să controleze persoanele fizice la TVA?
Prevederile din Codul Fiscal nu sunt foarte clare în privinţa supunerii la TVA a persoanelor fizice, mai ales în cazul tranzacţiilor imobiliare. În plus, codul civil prevede că tranzacţiile cu imobile au caracter civil, putând fi excluse astfel din sfera tranzacţiilor comerciale, la care se aplică TVA. Ulterior, fiscul a venit cu precizări, susţinând că este obligatorie înregistrarea în scopuri TVA a tuturor celor care realizează mai mult de cinci tranzacţii cu imobiliare într-un an. De asemenea, în cazul celor care aveu mai mult de cinci imobile închiriate pe persoană fizică, fiscul a eliminat dreptul de a deduce 25% din venituri din baza impozabilă.