Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va începe inspecţiile fiscale generale la companiile petroliere pentru a le stabili profiturile reale, au declarat miercuri pentru Agerpres surse din cadrul ANAF.
Inspecţia fiscală generală la o companie petrolieră poate dura până la şase luni şi trebuie ţinut cont şi când a fost efectuată ultima inspecţie generală la acel contribuabil, au spus aceleaşi surse.
În urmă cu două săptămâni, în contextul scandalului şi protestelor legate de preţurile mari ale carburanţilor în România, Fiscul a declanşat controale inopinate la companiile petroliere şi a avertizat că va trece şi la inspecţii generale dacă va descoperi nereguli.
În urma acestor verificări inopinate, inspectorii ANAF au constatat că majorarea cu 20% a preţului carburanţilor operată în 2010 nu s-a regăsit şi în profiturile firmelor din domeniu, deşi cheltuielile trebuiau să rămână la acelaşi nivel sau să fie chiar mai mici, în contextul economic al anului trecut.
Fiscul are în vedere, în principal, modul cum au fost înregistrate în contabilitate aceste cheltuieli – contracte de consultanţă, anumite mutări de profit de pe o firmă afiliată pe altă firmă afiliată.
Companiile petroliere au majorat cu 20% preţul carburanţilor la pompă anul trecut, în condiţiile în care cheltuielile de producţie au rămas relativ constante sau au suferit majorări nesemnificative, a declarat Dragoş Bogdan, vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
SURSA: Agerpres