Fiscul şi-a atribuit un rol prea mare în procedura de compensare a creanţelor dintre companii şi stat şi scurtcircuitează relaţiile comerciale în loc să deblocheze activitatea economică.
Mecanismul de compensare a creanţelor fiscale, prevăzut în Codul de procedură fiscală, a fost detaliat într-un ordin al Agenţiei de Administrare Fiscală (ANAF) la începutul acestei luni.
Astfel, impozitele, taxele şi majorările de întârziere pe care firmele le au de primit de la stat pot fi cesionate unor terţi către care au datorii, cu notificarea Fiscului.
Modalitatea în care a fost întocmită reglementarea cesionării creanţelor fiscale este însă foarte birocratică şi afectează relaţiile comerciale.
De exemplu, o companie care are de primit o sumă de TVA – prin decizie de rambursare – o poate cesiona unui furnizor faţă de care are, la rândul său, o datorie (însemnând că este un furnizor neachitat). Cesiunea se poate face doar cu acordul ambelor părţi. „Acest lucru poate fi extrem de avantajos, în special în cazul relaţiilor comerciale cu societăţi din acelaşi grup, întrucât elimină unele tranzacţii cu fluxuri de numerar (bani de încasat de la stat de către clientul-cedent, bani platiţi furnizorului-cesionar, achitarea de către furnizorul-cesionar a unor impozite şi taxe)“ explică Emilia Dragu, partener TaxHouse.
În schimb, există numeroase situaţii, precizează aceasta, când cele două părţi nu fac parte din acelaşi grup şi, chiar mai mult, nu reuşesc să cadă de acord asupra cesiunii.
Dacă furnizorul nu este de acord cu cesiunea, firma cu drept de rambursare trebuie să anunţe Fiscul, completând lista furnizorilor neachitaţi. În baza acestor informaţii, ANAF popreşte sumele datorate de firma cu drept de rambursare în contul datoriilor pe care le are la furnizor. Astfel, o companie care are de încasat TVA de la stat ajunge să fie poprită de Fisc.
„Fie că părţile sunt de acord cu cesiunea, fie că nu, dreptul de rambursare a numerarului va fi limitat sau chiar anulat prin poprire, contra sumelor pe care clientul le datorează furnizorilor care au datorii la buget“, spune Emilia Dragu.
Obligaţi la cesiunea creanţelor
Justificată de criză, această măsură ar părea acceptabilă, este de părere consultantul TaxHouse, dacă în practică nu ar conduce însă la intervenţia în relaţia comercială dintre companii şi la o zguduire serioasă a principiului secretului fiscal. „În condiţiile în care firmele partenere (cel cu drept de rambursare şi terţii către care este dator) nu doresc să facă schimb de informaţii fiscale între ele (motivul pentru care cel cu drept de rambursare a refuzat cesionarea), măsura transformă aparenta permisivitate a opţiunii de cesionare într-o obligaţie“, spune aceasta.
Pe de altă parte, acelaşi ordin îngreunează, mai mult decât până acum, şi procedura de rambursare a TVA prin prelungirea artificială a termenului de la 45 la 90 de zile, ceea ce face ca o eventuală compensare să fie amânată şi să genereze un blocaj între firme mai mare decât înainte de aprobarea actualei reglementări.
Acest mecanism (de compensare n.r.) se doreşte a fi echidistant, transparent şi să confere o stabilitate, o siguranţă şi o revigorare agenţilor economici.
Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PDL
380 milioane de lei reprezintă suma pe care Ministerul Finanţelor Publice intenţionează să o vireze firmelor prin procedura de compensare a datoriilor
