Inspectorii fiscali sunt incurajati sa fie neiertatori. 15% din valoarea amenzilor se varsa la fondul de stimulente, din care se acorda prime pentru acei controlori care s-au remarcat si care au fost desemnati de sef. Cu cat a ars mai multe amenzi, cu atat pretendentul are mai multe sanse de a castiga stimulentul. Fara de care e greu de supravietuit, caci salariile sunt de mizerie, sub 2.000.000 lei, se plang ei.
Controlorii folosesc legile in favoarea lor
Putini stiu ca, prin Legea controlului fiscal (nr. 64/1999), organele de control, cu exceptia Garzii Financiare, au obligatia de a-si anunta actiunile (obiectul controlului, durata, data efectuarii lui) cu cel putin 15 zile inainte. Nimeni nu respecta acest lucru. De altfel, legea nu stabileste sanctiuni in caz de nerespectare a propriilor prevederi. Pe de alta parte, fluctuatiile legislative ii avantajeaza pe reprezentantii fiscului.
In acest an, o serie de intreprinzatori au primit amenzi pentru utilizarea formularelor de tip vechi. Intr-adevar, la inceputul anului, Guvernul introducea noi facturi si avize cu privire la producerea si comercializarea alcoolului, a bauturilor alcoolice, a produselor din tutun si a cafelei. Ulterior, guvernantii au revenit asupra masurii si au prelungit termenul pentru utilizarea vechilor formulare pana la 31 aprilie, dar numai pe baza unei cereri. Intre o reglementare si alta, amenzile au curs, dar putini sanctionati au avut curajul sa dea fiscul in judecata.
De teama repercusiunilor, majoritatea celor controlati (in special cei mai mici) prefera sa nu se lupte cu fiscul. Pentru a veni in sprijinul lor, Confederatia Intreprinzatorilor Particulari din judetul Timis (CIPT) a deschis, inca de la inceputul anului, o linie telefonica la care agentii economici puteau transmite date cu privire la abuzurile de control sesizate. „Majoritatea firmelor acuza faptul ca nici un organ de control nu anunta data la care va veni in control, tematica, perioada pe care o va controla”, arata Radu Nicosevici, presedinte al CIPT.
Din datele stranse pana acum de Confederatie a mai rezultat ca o serie de firme au fost supuse intr-un timp relativ scurt (30-45 zile) la mai multe controale pe aceeasi tema si de fiecare data au fost aplicate amenzi.
Firmele sponsorizeaza greselile fiscului
Sa dovedesti ca fiscul si-a depasit prerogativele nu e lucru usor. Contestarea obligatiilor catre stat, asa cum au fost stabilite de organul fiscal, impune etape obligatorii. In primul rand, ai dreptul sa depui o obiectie la superiorii inspectorului venit in vizita. Daca raspunsul il favorizeaza pe inspectorul fiscal, urmatorul pas e la Directia Generala a Finantelor Publice din judet, unde poti depune o contestatie. Daca nici aici nu se intampla nimic in favoarea ta, mergi cu jalban protap la Ministerul Finantelor, la Directia Generala de Solutionare a Plangerilor (DGSP). Abia dupa aceea poti merge la Curtea de Apel (pe romaneste, la tribunal).
Conform datelor existente la minister, in primele sase luni ale anului 1999, DGSP a primit spre analiza 2.390 cereri. Pana acum, a fost finalizata analiza pentru 1.523 de plangeri, suma totala contestata fiind de 578 miliarde lei. Finantele au dat castig de cauza la 583 de intreprinzatori, carora trebuie sa le restituie 185 miliarde lei.
Contestarea unui act de control poate dura si jumatate de an, desi legea stabileste termene fixe. „Analiza plangerilor se prelungeste, in majoritatea cazurilor, mult peste termenele stipulate in actele normative”, apreciaza Marieta Anastasescu, avocat.
Ce consecinte au intarzierile pentru agentul economic? Uneori catastrofale. Sunt cazuri in care, pana a se da o solutie, Administratia Financiara poate trece la executarea silita a datornicului. Nu exista prevederi legale care sa impiedice acest lucru. Doar daca situatia contestata a intrat pe rol la tribunal (dar acest lucru este posibil numai dupa ce au fost epuizate caile de atac administrative), executarea silita e blocata. Pe de alta parte, contestarea actelor de control nu se face gratis. Firmele au de platit o taxa de 2%, in cazul contestatiilor, respectiv 1%, in cel al plangerilor, taxe ce trebuie platite in doar cateva zile.
Daca amenda este incorecta si acest lucru e dovedit, se restituie contravaloarea, din alte amenzi. „Banii sunt restituiti firmei din contul unde au fost virati”, precizeaza Ion Capdefier, director al Directiei de Solutionare a Plangerilor din Ministerul Finantelor.
Doar aparent firma amendata pe nedrept isi recupereaza paguba suta la suta. In fapt, in tot acest timp, banii s-au devalorizat; daca ar fi fost investiti, ar fi putut aduce profit.
Comisarul adjunct
se autosanctioneaza
Pe principiul „a gresi este omeneste”, inspectorul fiscal scapa adesea de pedeapsa. Sunt putini sefii care aplica sanctiuni administrative, de tipul taierii din salariu. Chiar sefii mai duri recurg la alte solutii. „Este suficient sa ii lipsim de stimulente vreo doua-trei luni si, la valoarea mica a salariului, este o pedeapsa foarte mare”, precizeaza Marian Pasulea, comisar sef adjunct al Garzii Financiare. Dumnealui se considera un sef dur, dar corect. „Luna trecuta am sanctionat 15 comisari, din 45. Si mie mi-am dat nu cu mult timp in urma sanctiune”, a mai spus dl Pasulea. Motivele pentru acordarea de sanctiuni tin insa mai mult de organizarea muncii – intarzieri in realizarea lucrarilor, neinformarea conducerii in legatura cu aspectele sesizate – si mai putin e sanctionata greseala in control.
Cat priveste mita, comisarul adjunct al Garzii Financiare nu neaga faptul ca anumiti controlori se preteaza la a-si lua partea, dar considera ca „acestea sunt cazuri izolate si tin de structura individului. Totusi, posibilitatea de a-i plati mai bine pe cei care efectueaza controalele ar reduce riscul aparitiei lor.
Abuzurile in controlul fiscal sunt un fel de Fata Morgana. Desi toata lumea le acuza, cu greu le poate dovedi cineva.
Cei mai multi si mai mici evita sa conteste activitatea fiscului, de teama repercusiunilor. Cei puternici sunt descurajati de procedura complicata, de durata mare a solutionarii cererii, de taxele ce trebuie achitate intr-un timp scurt, dar si de eventualitatea unui esec. Cat priveste organele de control, raspunsul suna invariabil: „Abuzuri in control? Poate, dar nu la noi!…
Putini proprietari se iau la tranta cu fiscul
Control la o societate de comert din Timisoara
Organ de control: Garda Financiara Timis
Obiectul controlului: formularele emise de firma pentru comercializarea de bauturi alcoolice, tutun si cafea
Garda Financiara nu a sesizat nimic in neregula in privinta actelor emise de firma controlata. In schimb, a gasit o factura emisa de unul dintre furnizori pe un formular de tip vechi si inregistrata de societate. Organul de control a considerat inregistrarea acestei facturi drept contraventie si a amendat firma cu trei milioane lei. Patronul firmei considera ca nu el trebuia amendat, ci emitentul.
Marieta Anastasescu, avocat: „Ultimele reglementari adoptate cu privire la formularistica utilizata in comercializarea bauturilor alcoolice, a cafelei si a tutunului prevad obligativitatea emitentului de a-si insoti marfa de facturi si avize speciale (de tip nou). Legea nu prevede sanctiuni pentru cel care a facut receptia marfii, in privinta tipului formularelor”.
Control la o societate de consultanta din Timisoara
Organ de control: Administratia Financiara Timis
Obiectul controlului: control de fond pe intervalul 1994-1999. A fost controlat modul de virare a impozitului pe profit, a TVA, a contributiilor sociale pe ultimii cinci ani. Controlul a durat nu mai putin de 20 de zile. Nu s-au dat amenzi, intrucat nu au fost gasite nereguli. Patronul acuza ca, pe parcursul celor 20 de zile, activitatea firmei a fost blocata, creand mari pagube.
Marieta Anastasescu, avocat: „Legea da dreptul organului de control sa efectueze actiuni cu durata pana la trei luni. E drept, nu se justifica blocarea activitatii firmei. Dar, din punctul de vedere al duratei, se putea si mai rau.”r
r
Nota: Cazurile au fost furnizate de CIPT, cu conditia pastrarii anonimatului firmelor controlate.r