Fiscul recunoaşte că a greşit în cazul mai multor persoane care apar pe lista datornicilor, dată publicităţii luni seară.
Reprezentanții ANAF au confirmat pentru Digi24 că în cazul Elenei Băsescu și în cazul lui Cătălin Predoiu s-au strecurat erori. Deși aceștia și-au plătit datoriile către bugetul de stat, ei apăreau în continuare ca fiind datori la Fisc.
Reprezentanții ANAF spun că vor remedia aceste erori cât se poate de repede. De altfel, actualizarea/corectarea listei a început deja. De pildă, în cazul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, care deși luni seară apărea cu o datorie totală la Fisc de peste 500.000 de lei, marți după-amiază apărea cu o datorie totală de 350.000 de lei, deci cu o treime mai mică.
Este posibil ca astfel de cazuri să mai apară, iar cei de la ANAF promit că datele și contestațiile vor fi verificate, iar lista permanent actualizată.
Primarul Sectorului 3 din Bucureşti, Robert Sorin Negoiţă, se clasează pe primul loc pe lista persoane fizice cu datorii la ANAF. Totalul obligaţiilor de plată cu care este înscris acesta se ridică la 232 mil. lei, potrivit documentului publicat de ANAF.
Şi patronul echipei Steaua Bucureşti, George Becali, figurează pe lista datornicilor, pe poziţia 54, cu datorii totale de aproape 4 mil. lei. Un alt nume cunoscut aflat pe lista ANAF este Silviu Prigoană, care apare cu datorii totale de peste 3,9 mil. lei.