Deciziile de rambursare în cazul deconturilor cu sume negative de TVA, cu opţiune de rambursare, încadrate la risc fiscal mic vor fi emise într-un termen de maximum cinci zile, în vederea fluidizării procedurii de soluţionare a solicitărilor de rambursare, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Persoanele impozabile care doresc compensarea sumei negative de TVA solicitate la rambursare cu anumite tipuri de creanţe fiscale, vor avea obligaţia de a solicita această compensare, pentru că în caz contrar autoritatea fiscală va proceda la compensarea, din oficiu, a sumelor negative aprobate la rambursare.
Inspecţia fiscală ulterioară va fi efectuată în maximum patru ani, pentru solicitările de rambursare depuse atât de marii contribuabili, contribuabilii mijlocii, cât şi de ceilalţi contribuabili, soluţionate cu risc fiscal mic.
Actualele reglementări prevăd că inspecţia fiscală ulterioară, în aceste situaţii, se efectuează în cel mult doi ani de la data aprobării rambursării.
SURSA: Agerpres