Fiscul scoate la vânzare prin licitaţie bunuri în valoare totală de 14,55 milioane lei aparţinând companiei Vulcan Bucureşti, pentru datorii de 12,345 milioane lei către bugetul de stat.
Potrivit site-ului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, licitaţia pentru vânzarea bunurilor va avea loc pe 17 decembrie la sediul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
Vor fi scoase la vânzare 680 de bunuri mobile ale societăţii Vulcan Bucureşti, de la filtre de 202 lei la instalaţii de încălzire, cu preţuri de 500.000 lei până la 2,17 milioane lei.
Vulcan are de plătit bugetului de stat TVA de 2,38 milioane lei, impozit pe venituri salariale de 6,12 milioane lei, dobânzi şi penalităţi de 2,87 milioane lei.
Compania Vulcan are în negociere, în prezent, contracte de 144 milioane euro, valoarea precontractelor cu semnare certă în următoarele şase luni fiind de 25,69 milioane euro.
Societatea a încheiat în 2012 contracte în sumă de 452,824 milioane lei, o valoare de circa 20 de ori mai mare faţă de cea din 2011, de 27,854 milioane lei.
Printre principalii parteneri se numără OMV Petrom, Kuwait Oil Company, Standard Kessel din Germania, Vyncke din Belgia, Babcock Borsig Steinmuller – Germania, Babcock Volund – Danemarca, Alstom, Black Sea Power din Dubai, Walter Tosto din Italia, Metso Finlanda. De asemenea, a început două colaborări interne, cu Azomureş şi Interagro, pentru părţi sub presiune.
Vulcan a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 9,71 milioane lei. Cifra de afaceri este de 81,102 milioane lei, iar EBITDA se ridică la 18,7 milioane lei. În aceeaşi perioadă din 2011, compania avea o pierdere netă de 25 milioane lei, cifra de afaceri era de 58,4 milioane lei, iar EBITDA se cifra la minus 13,5 milioane lei.
Compania Vulcan produce cazane pentru centrale electrice, echipamente industriale şi unităţi de pompare, fiind cel mai mare furnizor din Europa în acest sector, şi unul dintre liderii mondiali.
Sursa: Agerpres