Finanţele declară război veniturilor mari, ameninţând că le vor căuta în conturile bancare. Specialiştii în taxe spun că ideile Guvernului sunt fanteziste, abuzive şi că există deja legislaţie împotriva evaziunii, dar nu se aplică. Executivul a inclus şi măsuri contra evaziunii în scrisoarea de intenţie pe care o pregăteşte pentru Fondul Monetar Internaţional (FMI). Toate vizează modificări ale legislaţiei deşi, după cum apreciază experţii în fiscalitate, nu
Finanţele declară război veniturilor mari, ameninţând că le vor căuta în conturile bancare. Specialiştii în taxe spun că ideile Guvernului sunt fanteziste, abuzive şi că există deja legislaţie împotriva evaziunii, dar nu se aplică.
Executivul a inclus şi măsuri contra evaziunii în scrisoarea de intenţie pe care o pregăteşte pentru Fondul Monetar Internaţional (FMI). Toate vizează modificări ale legislaţiei deşi, după cum apreciază experţii în fiscalitate, nu de reglementare duce lipsă România, ci de aplicarea legilor în vigoare.
O atenţie specială primesc veniturile mari. Fără să facă vreo precizare referitoare la ceea ce înţelege prin sintagma „venituri mari“ (sunt destui politicieni care tot repetă un discurs demagogic, potrivit căruia de la pragul de 1.000 de euro veniturile sunt mari), Guvernul înşiră câteva măsuri care vor fi puse în aplicare în perioada următoare. Cele mai explicite sunt cele referitoare la dreptul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de a controla conturile bancare şi la înfiinţarea unui serviciu special pentru persoanele fizice cu venituri mari. La o primă vedere, propunerile Guvernului par îndreptăţite, atâta timp cât propriii miniştri fac observaţii, aparent indignaţi, despre notorietatea unor persoane care îşi expun maşinile de lux, dar nu au niciun fel de venituri oficiale. Însă de la declaraţii şi măsuri pe hârtie până la punerea lor în practică, discursul se schimbă şi măsurile par a fi doar un exerciţiu de imagine.
În prezent, ANAF este incapabilă să-şi gestioneze baza de date şi nu are mijloace tehnice ca să o confrunte cu bazele de date ale altor instituţii, cum ar fi direcţiile de taxe locale ale primăriilor, pentru a vedea cine şi câte proprietăţi şi ce venituri realizează. În aceste condiţii, este greu de crezut că ANAF va putea corobora un volum şi mai mare de informaţii. În plus, accesul la conturile bancare ar fi un abuz.
Soluţii existente, dar neaplicate
„A apela direct la surse private de informare – băncile – fără a corela datele existente la dispoziţia statului nu înseamnă decât o creştere a numărului de date care trebuie procesate şi corelate de ANAF, iar cu sistemul informatic şi resursele umane actuale este, practic, imposibil. Prin urmare, nu se va ajunge decât la hărţuirea individului de bună-credinţă, în sarcina căruia va cădea în mod cert datoria de a soluţiona aceste necorelări”, spune Emilia Dragu, partner TaxHouse.
Prin urmare, până la scanarea conturilor, ANAF ar trebui să folosească la maximum legislaţia pe care o are la îndemână. Însă, ca de obicei, administraţia tinde să recurgă la soluţia mai simplă şi mai ieftină pentru ea însăşi, adică pasarea corvezii la contribuabil.
„Din punctul nostru de vedere, ar fi suficient, într-o prima etapă, să se centralizeze toate declaraţiile fiscale într-un program informatic care nu trebuie să sufere peticiri cu frecvenţă asiduă din cauza modificărilor legislative. Conturile bancare nu ar trebui să fie o resursă de exploatat decât în cazul unei investigaţii fiscale, adică dacă există suspiciunea evaziunii fiscale“, este soluţia în acest moment, potrivit lui Gheorghe Enache, manager TaxHouse.
„Toate ideile privind controlul conturilor şi înăsprirea controlului şi administrării fiscale sunt, după părerea mea, doar declaraţii care dau bine în mass-media. Dacă cineva vrea să evite taxele o va face, indiferent cât de tare se va opune sistemul“, concluzionează Gabriel Sincu, partner Mazars.
Evaziunea şi politicienii
Lipsa banilor la buget a scos la iveală tot soiul de soluţii fanteziste, multe aparţinând Guvernului, iar prim-planul este ţinut de cele cu tentă justiţiară. Însă, punerea lor în practică este puţin probabilă, în opinia specialiştilor. „Legislaţia fiscală în varianta actuală este o bază foarte solidă pentru suplimentarea veniturilor la bugetul de stat, atât din punctul de vedere al bazei de impunere, cât şi al cotelor taxelor. Problema rezidă deci în lipsa de capacitate a administraţiei fiscale de a colecta aceste venituri şi vorbim, din păcate, atât de veniturile nedeclarate – deci de evaziune fiscală – cât şi de cele declarate, dar neîncasate de fisc“, consideră Emilia Dragu.
În scrisoarea către FMI, măsurile de capturare a evazioniştilor cu venituri mari nu au nici termen şi nici o evaluare a impactului financiar asupra bugetului. În ce măsură a convins Guvernul de la Bucureşti FMI că prin noile măsuri va depista evazioniştii cu venituri mari? Un răspuns indirect se poate afla din intenţiile Guvernului, mult mai uşor de transpus în practică, de a taxa tot ce mai mişcă: de la tichete de masă şi venituri din IT, la aplicarea contribuţiilor obligatorii la drepturi de autor şi profesii libere, până la majorarea impozitului pe a doua proprietate şi reintroducerea accizelor, abia eliminate, la produse de lux.
„Nu credem că o eventuală modificare discriminatorie a legislaţiei pentru a urmări exclusiv contribuabilii cu „venituri mari“ este soluţia, ci rafinarea legii evaziunii fiscale, eficientizarea sistemelor informatice“, spune Gheorghe Enache, precizând că, în majoritatea ţărilor europene, inspecţiile fiscale electronice reprezintă metoda cea mai eficientă de depistare a evaziunii.
Invenţii fiscale
– Metodologii de control individual pentru persoanele fizice cu venituri mari
– Accesul ANAF la conturile bancare pentru a stabili veniturile
– Redefinirea definiţiilor venitului pentru a da posibilitatea impozitării din orice sursă
– Înfiinţarea unui serviciu special pentru coordonarea aspectelor de fiscalitate a persoanelor fizice cu venituri mari
– Identificarea veniturilor nedeclarate
– Întărirea obligaţiilor de declarare a veniturilor