De asemenea, Fitch a îmbunătăţit şi ratingul pentru datoriile pe termen scurt în valută ale celor două oraşe la ‘F3’ de la ‘B’ şi simultan a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung în monedă locală la ‘BBB minus’ cu perspectivă stabilă.
În acelaşi timp, Fitch a pus sub revizuire cu implicaţii pozitive ratingurile atribuite oraşului Bucureşti, ‘BB plus’ pentru datoriile pe termen lung în valută, ‘BBB minus’ datoriile pe termen lung în monedă locală şi ‘B’ pentru datoriile pe termen scurt în valută.
Acţiunea vine după ce luni Fitch a a revizuit în creştere ratingul României pentru împrumuturile pe termen lung în valută la ‘BBB minus’, România revinind astfel în categoria ‘investment grade’, adică recomandat pentru investiţii.
Agenţia precizează că ratingurile atribuite oraşelor Bucureşti, Braşov şi Oradea reflectă legăturile financiare şi de guvernanţă care există între comunităţile locale şi stat. Sistemul bugetar puternic centralizat asigură sprijinul statului pentru comunităţile locale şi controlul asupra poziţiei financiare a oraşelor, dar acţionează şi ca un factor constrângător pentru flexibilitatea bugetară a oraşelor. Statul controlează baza de impozitare a oraşelor, nivelul taxelor şi colectarea veniturilor precum şi cheltuielile importante, precum chletuielile cu personalul. Cea mai mare parte a veniturilor oraşelor este asigurată de impozitele pe veniturile personale şi Taxa pe Valoarea Adăugată.
Fitch avertizează că o acţiune negativă asupra ratingului suveran ar conduce la o retrogradare a ratingurilor ambelor oraşe.