Fitch a îmbunătăţit ratingul BCR la „BBB plus”, cu perspectivă stabilă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a îmbunătăţit, joi, ratingul pentru depozitele pe termen lung în lei şi valută ale Băncii Comerciale Române S.A, de la "BBB" până la "BBB plus", perspectiva asociată fiind una stabilă, informează un comunicat de presă al Fitch.

"Îmbunătăţirea ratingului BCR vine ca urmare a unei acţiuni anterioare a Fitch care a îmbunătăţit, de la "BBB plus" până la "A minus" ratingul grupului mamă Erste Group Bank AG, care deţine 93,6% din acţiunile BCR", precizează agenţia de evaluare. 

Potrivit Fitch, ratingul BCR este cu o treaptă sub cel al Erste şi reflectă opinia Fitch privind probabilitatea ridicată ca BCR să fie sprijinită de Erste, dacă va fi nevoie. "Considerăm BCR ca o subsidiară de importanţă strategică pentru Erste, în pofida recentei volatilităţi a performanţelor sale. Opinia noastră este susţinută de rolul important al României şi al regiunii Europei Centrale şi de Est pentru Erste, de integrarea puternică a BCR în grup. În plus, costul potenţial al sprijinului ar fi unul gestionabil, având în vedere mărimea mică a subsidiarei din România comparativ cu activele grupului mamă", adaugă Fitch. 

Agenţia de evaluare subliniază că ratingul BCR este sensibil la modificarea ratingului grupului mamă şi al ratingului suveran al României. Cu toate acestea, Fitch consideră că în prezent aceste modificări sunt puţin probabile, având în vedere că atât perspectiva asociată ratingului Erste cât şi cea a ratingului suveran al României este una stabilă. De asemenea, ratingul BCR este sensibil la o modificare a opiniei Fitch cu privire la reducerea angajamentului Erste faţă de subsidiara din România, lucru care în prezent este puţin probabil. 

Banca Comercială Română, membră a Erste Group, oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 512 unităţi de retail amplasate în majoritatea oraşelor cu mai mult de 10.000 de locuitori din toată România şi prin cele 21 de centre de business şi 23 de birouri mobile dedicate companiilor. BCR deţine cea mai mare reţea de echipamente de auto-servire bancară din ţară – aproximativ 2.600 de echipamente (ATM-uri, maşini multifuncţionale, terminale automate de plăţi, maşini de schimb valutar) ca şi 12.000 de terminale POS pentru plăţile prin card la comercianţi. Grupul BCR avea în decembrie 2016 un număr de 7.078 salariaţi proprii. 

AGERPRES