Fitch a înrăutăţit perspectiva ratingului SUA de la stabilă la negativă. Ce argumente a invocat agenţia de evaluare

Agenţia de evaluare financiară Fitch a înrăutăţit perspectiva ratingului SUA de la stabilă la negativă, menţinând totuşi ratingul atribuit Statelor Unite la "AAA". Cum ar putea fi afectate pieţele financiare americane de această decizie?

Agenţia de evaluare financiară Fitch a menţinut la „AAA” ratingul atribuit Statelor Unite, dar a înrăutăţit perspectiva de la stabilă la negativă, citând adâncirea deficitului pentru a finanţa măsurile de stimulare menite să combată efectele negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters.

Agenţia a apreciat că înrăutăţirea perspectivei reflectă „deteriorarea finanţelor publice ale SUA şi absenţa unui plan credibil de consolidare”.

Datoria şi deficitul, care începuseră deja să crească înainte de pandemie, au început să erodeze tradiţionala soliditate a ratingului de credit al SUA. Datoria guvernamentală a SUA, cea mai ridicată în rândul ţările care beneficiază de rating „AAA”, ar urma să depăşească 130% din PIB până în 2021, avertizează Fitch.

“Decizia Fitch reduce încrederea în pieţele financiare americane (…) ar putea fi afectate randamentele obligaţiunilor”

„Flexibilitatea financiară, asistată de intervenţia Rezervei Federale a SUA în vederea restabilirii lichidităţilor către pieţele financiare, nu atenuează în întregime riscurile la adresa sustenabilităţii pe termen mediu a datoriei, şi creşte riscul ca autorităţile SUA să nu consolideze suficient finanţele publice pentru a stabiliza datoria publică după ce trece şocul provocat de pandemie„, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

„Decizia Fitch reduce încrederea în pieţele financiare americane, şi va determina unele entităţi să vândă bonduri SUA, deci ar putea fi afectate randamentele obligaţiunilor, chiar dacă nimeni nu se aşteaptă la intrarea SUA în incapacitate de plată”, a apreciat Mike Englund, economist şef la Action Economics.

În iunie, agenţia de evaluare financiară Moody’s a confirmat la „AAA” ratingul atribuit Statelor Unite, cu perspectivă stabilă. Standard & Poor’s, care a retrogradat calificativul SUA la „AA plus” în 2011, atribuie o perspectivă stabilă ratingului, scrie Agerpres.