Fitch a redus ratingul Rompetrol la „B”, cu perspectivă negativă

Agenţia de evaluare financiară Fitch a redus ratingul de credit pe termen lung în valută al grupului Rompetrol, la "B", de la "B+", şi a atribuit calificativului perspectiva "negativă", acuzând deteriorarea profilului de credit al companiei. "Retrogradarea reflectă deteriorarea profilului individual de credit al Rompetrol, cauzată de fondurile sub aşteptări obţinute din operaţiuni (fluxul de numerar după dobânzi şi taxe, înainte de capitalul rulant), gradul ridicat de îndatora

Agenţia de evaluare financiară Fitch a redus ratingul de credit pe termen lung în valută al grupului Rompetrol, la „B”, de la „B+”, şi a atribuit calificativului perspectiva „negativă”, acuzând deteriorarea profilului de credit al companiei.

„Retrogradarea reflectă deteriorarea profilului individual de credit al Rompetrol, cauzată de fondurile sub aşteptări obţinute din operaţiuni (fluxul de numerar după dobânzi şi taxe, înainte de capitalul rulant), gradul ridicat de îndatorare şi înrăutăţirea ratelor de acoperire a dobânzilor”, se arată într-un comunicat al Fitch Ratings, informează Mediafax.

Fondurile rompetrol, în continuare „sub presiune”

Fondurile obţinute de Rompetrol din operaţiuni, precum şi rezultatul EBITDA (profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare) vor rămâne „sub presiune” în 2009 şi 2010, potrivit Fitch, din cauza frânării ciclice a activităţii din sectorul rafinării, accentuată de contractarea globală abruptă a cererii pentru produse petroliere rafinate.

Totodată, profilul financiar al Rompetrol este afectat de recesiunea prin care trece economia românească, în condiţiile în care compania a realizat în 2008 circa 75% din EBITDA pe piaţa locală, se mai arată în comunicatul Fitch.

Perspectiva „negativă” reflectă riscul ridicat la refinanţare, lichidităţile disponibile Rompetrol fiind insuficiente pentru acoperirea datoriei pe termen scurt de 706 milioane de dolari de la finele lunii martie, potrivit agenţiei de rating.

SURSA: Mediafax