Fitch a ridicat perspectiva Bucureştiului la „stabilă” şi a reafirmat ratingul la „BB+”

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit perspectiva ratingului Bucureştiului la "stabilă", de la "negativă", şi a reafirmat ratingurile de credit pe termen lung la "BB+" pentru valută, respectiv "BBB-" pentru monedă locală. Totodată, Fitch a reafirmat ratingul Bucureştiului pentru credite pe termen scurt în valută la "B", dar şi ratingul obligaţiunilor de 500 milioane euro, scadente în iunie 2015, la "BB+". Agenţia notează că revizuirea perspectivei la "stabi

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit perspectiva ratingului Bucureştiului la „stabilă”, de la „negativă”, şi a reafirmat ratingurile de credit pe termen lung la „BB+” pentru valută, respectiv „BBB-” pentru monedă locală.

Totodată, Fitch a reafirmat ratingul Bucureştiului pentru credite pe termen scurt în valută la „B”, dar şi ratingul obligaţiunilor de 500 milioane euro, scadente în iunie 2015, la „BB+”.

Agenţia notează că revizuirea perspectivei la „stabilă” reflectă decizia similară luată în februarie în cazul României.

„Ratingul oraşului este susţinut de rolul Bucureştiului de capitală economică şi politică, de performanţa bugetară încă satisfăcătoare, şi de nivelul acceptabil al datoriei. Ratingul ia în calcul expunerea semnificativă la datorii în valută şi potenţialele riscuri de refinanţare, dar şi contracţia economică la nivel naţional şi municipal”, se arată într-un comunicat transmis marţi de Fitch.

Ratingul Bucureştiului ar putea creşte ca urmare a unei modificări în sens pozitiv a ratingului de ţară, dacă performanţele bugetare şi datoriile Capitalei rămân la nivelurile actuale.

O decizie nefavorabilă ar putea surveni deteriorării performanţelor operaţionale şi creşterii datoriilor peste nivelul de 150% din veniturile operaţionale.

În plus, orice modificare negativă a ratingului de ţară va fi reflectată automat în ratingul Bucureştiului.

SURSA: Mediafax