Agenţia de evaluare financiară Fitch a anunţat marţi că va considera a rostogolire voluntară a obligaţiunilor suverane ale Greciei ajunse la scadenţă ca o intrare în incapacitate de plată şi va reduce corespunzător ratingul de credite, menţinând presiunea asupra Atenei, înaintea votului de încredere din Parlament, transmite Reuters.
Anunţul agenţiei a afectat moneda euro şi a arătat care este miza pentru Grecia, care nu reuşeşte să implementeze un plan de austeritate extrem de nepopular, dar necesar pentru a obţine următoarea tranşă din pachetul de asistenţă financiară acordat de UE şi FMI.
Miniştrii de Finanţe din zona euro încearcă să ajungă la un consens privind al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia, acordând mai multe împrumuturi oficiale şi, pentru prima dată, precizând contribuţia investitorilor privaţi, care deţin obligaţiuni guvernamentale elene.
‘Fitch va considera un schimb al datoriei sau o rostogolire voluntară a datoriei ca o intrare în incapacitate de plată şi va reduce corespunzător ratingul de credite’, a explicat analistul Andrew Colquhoun, la o conferinţă în Singapore.
Acesta a reafirmat că Fitch va plasa ratingul suveran al Statelor Unite sub supraveghere, cu implicaţii negative, dacă Congresul nu va majora plafonul de îndatorare până în 2 august.
Datoria publică a SUA a atins, la mijlocul lunii mai, limita maximă autorizată de Congres, 14.294 de miliarde de dolari, Trezoreria americană fiind obligată să adopte o serie de măsuri excepţionale pentru a putea să emită în continuare obligaţiuni fără a majora gradul de îndatorare al statului.
În urmă cu două săptămâni, Fitch a avertizat că ar putea coborî ratingul SUA la nivelul ‘restricted default’, dacă guvernul american nu va reuşi să onoreze obligaţiunile care ajung la scadenţă în data de 15 august. Fitch a precizat că va plasa sub supraveghere cu implicaţii negative ratingul suveran al SUA dacă Congresul nu va reuşi să majoreze plafonul de îndatorare până în luna august. Ratingul va fi îmbunătăţit după rezolvarea defaultului (incapacităţii de plată), dar probabil nu la nivelul actual ‘AAA’.
Cu toate acestea, agenţia a adăugat că în opinia sa parlamentarii americani vor ajunge în cele din urmă la un acord pentru a majora plafonul de îndatorare şi a evita orice default.
SURSA: Agerpres