Băncile din Statele Unite se confruntă cu un “risc serios” ca bonitatea acestora să se deterioreze în condiţiile în care criza din Europa se adânceşte şi se extinde dincolo de cele mai afectate cinci naţiuni din zona euro, spune compania de evaluare financiară Fitch Ratings.
“Dacă criza din zona euro nu se rezolvă în timp util şi într-o manieră ordonată, perspectivele privind creditarea externă din partea industriei bancare din SUA s-ar putea înrăutăţi”, spun cei de la Fitch. Chiar dacă băncile americane au o expunere “gestionabilă” pe pieţele europene tensionate, “continuarea contaminării prezintă un risc serios”, precizează cei de la agenţia de rating, fără a explica ce înseamnă contagiunea.
Expunerile împrumutătorilor din SUA pe marile bănci europene şi ţările cu probleme Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania, cunoscute ca GIIPS, sunt mai mici decât expunerile pe câteva din cele mai mari ţări din Europa, spune Fitch.
Cele mai mari bănci din SUA – JP Morgan, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs şi Morgan Stanley – aveau 50 de miliarde de dolari în plasamente cu risc pe GIIPS la 30 septembrie, spune Fitch. Aşa-numitele credite externe către Franţa, exceptând Wells Fargo, se situau la l88 miliarde dolari, incluzând 114 miliarde pe băncile franceze. Riscul pe Marea Britanie şi băncile sale se situa la 225 miliarde dolari, respectiv 51 miliarde dolari.
Criza datoriilor suverane din Europa a dus la răsturnarea a patru guverne, cu ultimele două în Grecia şi Italia, picate săptămâna trecută. Bondurile Italiei au rămas pe la 7%, nivel la care Grecia, portugalia şi Irlanda au fost forţate să apeleze la salvare financiară, iar acţiunile băncilor franceze, incluzând BNP Paribas şi Societe Generale, au picat pe fondul îngrijorărilor că acestea vor avea nevoie de mai mult capital.
Acţiunile din SUA au picat ieri după raportul Fitch, S&P 500 pierzând 1,7%, iar cele 24 de companii din indicele bancar KBW Bank Index au scăzut pe medie cu 1,9%. De asemenea, contractele futures pe indicia de pe Wall Street se depreciau azi după ce Spania şi Franţa au consemnat creşteri ale costurilor de împrumut.
Raportul Fitch este cel mai rău scenario şi reprezintă o “mişcare ciudată” faţă de comparative cu rapoartele anterioare, spun analiştii HSBC. Potrivit acestora, băncile americane chiar ar putea avea unele beneficii din mutarea banilor din Europa în SUA.