Băncile austriece sunt cele mai expuse la riscul rusesc prin intermediul subsidiarelor lor locale, iar la nivel regional băncile europene au o expunere directă mai mare pe Rusia decât băncile din SUA şi Asia, se arată într-un raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings publicat marţi, informează Agerpres.
Potrivit celor mai recente date publicate de Banca Reglementelor Internaţionale, la finele celui de-al treilea trimestru al anului trecut expunerea băncilor internaţionale pe Rusia se ridica la 242 miliarde de dolari, dintre care peste trei sferturi (184 miliarde de dolari) reprezintă expunerea băncilor europene. Băncile din America de Nord aveau o expunere de 16% iar poziţiile băncilor din Asia-Pacific se ridicau la 7%.
În cazul Europei, Fitch estimează că aproximativ 60% din solicitările băncilor faţă de Rusia provin de la subsidiarele ruseşti ale băncilor europene şi doar aproximativ opt miliarde de dolari reprezintă finanţare transfrontalieră acordată de băncile mamă.
'Expunerea Raiffeisen Bank International pe Rusia se ridică la aproximativ 20 de miliarde de euro', apreciază Fitch. Rusia este responsabilă pentru 21% din veniturile operaţionale şi 74% din profitul înainte de taxe al RBI în 2013. Profitabilitatea acestor operaţiuni este posibil să fie mai mică în 2014, ceea ce face şi mai importantă revenirea altor pieţe din CEE unde este prezent grupul RBI. O altă bancă austriacă, UniCredit Bank Austria, are o expunere de 18 miliarde de euro pe Rusia însă în cazul său riscul se transmite grupului mamă, UniCredit.
În contrast, o parte din solicitările de 50 de miliarde de dolari ale băncilor franceze faţă de Rusia este posibil să fie sub forma creditelor transfrontaliere acordate companiilor. Grupul bancar Societe Generale are o expunere de 14 miliarde de euro prin subsidiara sa rusească Rosbank iar BNP Paribas şi Credit Agricole au şi ele subsidiare foarte mici în Rusia.
Băncile americane au o expunere de 37 de miliarde de dolari pe Rusia, un nivel foarte mic pentru sectorul bancar. Citigroup are o subsidiară rusească însă activele sale de 10 miliarde de dolari sunt relativ mici comparativ cu capitalizarea totală a grupului.
Băncile din Asia-Pacific nu au o expunere semnificativă pe Rusia deoarece tind să se concentreze pe pieţele interne sau regionale.