Fitch confirmă ratingul Bucureştiului la ‘BBB minus’, cu perspectivă stabilă

Fitch Ratings a confirmat calificativul pentru datoriile pe termen lung în valută atribuit oraşului Bucureşti la 'BBB minus' şi ratingul pentru datoriile pe termen lung în monedă locală la 'BBB', ambele cu perspectivă stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Calificativul pe termen scurt a fost confirmat la 'F3'.

Potrivit agenţiei de evaluare financiară, confirmarea ratingurilor reflectă profilul economic şi financiar al Bucureştiului, care este mult peste media naţională, performanţa operaţională solidă şi nivelul moderat al datoriei. De asemenea, reflectă riscul ridicat de refinanţare deoarece în 2015 ajung la scadenţă unele obligaţiuni, incertitudinile privind eventualele angajamente şi expunerea la cursul de schimb al euro.

Perspectiva stabilă reflectă aşteptările Fitch privind continuarea performanţei bugetare solide şi nivelul moderat al datoriei. Fitch estimează că datoria Bucureştiului nu va creşte în 2014 şi 2014 iar PIB-ul va continua să crească în 2014.

Fitch avertizează că Bucureştiul se confruntă cu un risc ridicat de refinanţare, când vor ajunge la scadenţă obligaţiunile în valoare de 500 milioane de euro, în 22 iunie 2015.

PIB-ul României a crescut cu 2,4% în 2013 (faţă de 0,7% în 2012) iar Fitch estimează o uşoară creştere a economiei la 2,5% şi 2,8% în 2014 şi, respectiv, în 2015, mult peste media de 1,6% obţinută în perioada 2007-2011.

Pentru a-şi refinanţa împrumuturile scadente, Primăria a obţinut o exceptare de la legea care prevede că plăţile din serviciul datoriilor nu pot depăşi 30% din media veniturilor unui oraş în ultimii trei ani. În plus, datoria Bucureştiului este expusă riscului de schimb valutar, apreciază Fitch.

SURSA: Agerpres