Este prea curând să estimăm implicaţiile depline pentru producătorii auto, furnizori şi alte grupuri legate de industria auto, dar ne aşteptăm ca întregul sector să fie afectat, în diferite grade, se arată în comunicatul agenţiei.
Autorităţile de reglementare vor reevalua ţintele de limitare a emisiilor şi ar putea adopta unele mai dure.
'Testele privind emisiile vor fi mai dure, fără îndoială, şi vor fi mai apropiate de condiţiile normale de trafic. De asemenea, ar putea creşte vânzarea de vehicule electrice şi hibride, iar unii consumatori ar putea renunţa la motoarele diesel pentru cele pe benzină. Aceste evoluţii vor avea un impact mai mare asupra producătorilor auto din Europa decât asupra rivalilor lor din SUA şi Asia', avertizează Fitch.
Investiţiile în cercetare-dezvoltare vor creşte probabil deoarece companiile auto se vor confrunta cu reglementări şi teste mai dure, se mai arată în comunicatul agenţiei.
Actualele şi viitoarele măsuri adoptate de Volkswagen şi autorităţile de reglementare ca răspuns la criză vor fi cruciale pentru atenuarea sau, din contră, extinderea impactului scandalului asupra profilului de credit al grupului german şi a transformărilor din industria auto, apreciază Fitch.
Marţi, compania germană a anunţat că intenţionează să repare până la 11 milioane de vehicule cu motoare diesel echipate cu softul care permitea manipularea testelor de emisie, costurile fiind estimate de analişti la peste 6,5 miliarde de dolari. Vor fi cinci milioane de maşini ale brandului VW, 2,1 milioane maşini Audi, 1,2 milioane de maşini Skoda şi 1,8 milioane de vehicule comerciale uşoare.
Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparţin Volkswagen. AGERPRES