În acest context, Fitch Ratings avertizează că această creştere a obligaţiunilor cu randamente negative va avea repercusiuni ample asupra investitorilor de genul companii de asigurări, bănci, fonduri de pensii şi fonduri de investiţii.
Agenţia de rating susţine că la data de 25 aprilie 2016 la nivel mondial erau obligaţiuni guvernamentale cu randamente negative în valoare de aproximativ 9.900 miliarde de dolari, dintre care 6.800 de miliarde de dolari erau în obligaţiuni pe termen lung şi 3.100 de miliarde de dolari în titluri pe termen scurt. Japonia şi zona euro acoperă majoritatea acestor obligaţiuni, în condiţiile în care băncile lor centrale au dus dobânzile de referinţă în teritoriul negativ. Având în vedere că aceste obligaţiuni au randamentul mediu de minus 0,24%, rezultă că aceste titluri îi costă pe investitori 24 miliarde de dolari pe an.
În urmă cu cinci ani, obligaţiunile guvernamentale ofereau un randament mediu de 1,23%, ceea ce însemna că investitorii făceau un profit de 122 miliarde de dolari pe an, iar în urmă cu un deceniu un randament de 1,83%, sau echivalentul a 180 de miliarde de dolari pe an.
"Politicile monetare neconvenţionale din Japonia şi Europa au dus randamentele la obligaţiuni suverane la noi minime, ceea ce limitează capacitatea investitorilor de a menţine profiturile din investiţii", a declarat Robert Grossman, managing director la Fitch Ratings.
Ca urmare a randamentelor scăzute şi chiar negative oferite de obligaţiunile guvernamentale, mulţi investitori sunt forţaţi să cumpere obligaţiuni mai riscante cu ratinguri mai mici, ceea ce duce la creşterea riscurilor în sistemul financiar global. "Există unele dovezi că astfel de politici îi împing pe unii investitori spre activele mai riscante însă deocamdată este prea devreme să spunem dacă acesta este un efect de durată. Cu toate acestea, riscul unor consecinţe neintenţionate pare să fie în creştere pe măsură ce băncile, consumatorii şi companiile se adaptează la un mediu economic mai incert în care dobânzile negative sunt din ce în ce mai obişnuite", susţine Fitch.
O altă consecinţă a randamentelor negative oferite de obligaţiunile guvernamentale japoneze şi europene ar putea fi creşterea apetitului pentru obligaţiuni guvernamentale americane, ceea ce ar putea afecta capacitatea Rezervei Federale de a majora dobânda de bază în acest an.
AGERPRES