Primarul Iașului, Mihai Chirica, are un fiu. Acesta are la rândul său o avere impresionantă. Nu bunul pe care îl deține șochează atât de tare ci vârsta de la care a început să aibă proprietăți.
Informația că fiul în vârstă de un an al primarului Iașului, Mihai Chirica, are, pe numele lui, o casă în valoare de 250.000 de euro a făcut, miercuri, înconjurul presei. Acest lucru a ieșit la iveală când a fost verificată declarația de avere a edilului. Chirica a spus că banii sunt din partea familiei, iar copilul a fost reprezentat la notar de bunică.
Primarul a susținut că proprietatea a fost cumpărată cu bani puși de-o parte de familia edilului, însă, potrivit legislației românești, copilul nu poate fi reprezentat la înregistrarea proprietării de părinți, ci de un tutore.
„Proprietatea a fost de la început achiziţionată pe numele copilului, care este minor, iar prin legislaţia naţională părinţii nu pot achiziţiona în numele copiilor, de aceea s-a făcut cu un tutore, care este bunica acestuia. Sigur, bunica a avut un dublu rol aici, şi de tutore şi pentru faptul că a susţinut o parte din costurile cu proprietatea din Iaşi. O mare parte din bani sunt asiguraţi de către noi, familia, iar o parte din bani sunt puşi de către bunică, care şi-a vândut o proprietate, de asemenea din Iaşi. Am şi declarat cu ce sumă, cu 100.000 de euro, cu care a contribuit la această achiziţie”, a spus primarul Iașului.
Acesta a explicat că a trecut proprietatea în valoare de 250.000 de euro în declarația de avere, menționând că este a fiului, pentru că „nu e nimic de ascuns”.
Întrebat dacă prin înregistrarea locuinței pe numele fiului minor, a dorit „punerea la adăpost” în cazul unei anchete, Chirica a răspuns că astfel de bunuri „nu pot fi atacate, când, ipotetic, ar apărea cazuri de corupție”.
Presa din Iași s-a întrebat retoric cum ar fi putut strânge mama primarului cei 250.000 de euro de-a lungulul timpului, în condițiile în care este o femeie simplă dintr-un sat de lângă Iaşi, cu o gospodărie modestă şi un venit, cumulat cu al soţului, care nu depăşeşte 2400 lei lunar.
Mihai Chirica și-a depus declarația de avere, miercuri, și, potrivit acesteia, o locuință de 136 de metri pătrați este înregistrată pe numele fiului minor.