Fiul lui Dragnea a decis să dea în judecată CEC după ce în 2018 au fost publicate câteva extrase de cont pe numele lui Valentin Ștefan Dragnea. În iulie, el a primit și despgubiri în valoare de 25.000 de euro. Fiul lui Dragnea vrea însă și mai mult.
Potrivit jurnaliștilor de la Newsweek, Dragnea jr a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: constatarea caracterului ilicit al faptei pârâtei de a genera fără acordul reclamantului extrasele de cont și de a le furniza unor terțe persoane pentru a fi făcute publice; obligarea pârâtei CEC Bank la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei, pe cheltuiala acesteia, la publicarea în integralitate a hotărârii de condamnare într-un cotidian național de largă răspândire; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Dragnea jr. s-a plâns că, prin divulgarea neautorizată, cu încălcarea secretului bancar, de către CEC Bank a informațiilor a extraselor de cont, au fost făcute publice date personale, atât date financiare, cât și domiciliul reclamantului. În al doilea rând, divulgarea neautorizată a generat apariția în presă a articolelor de presă menționate, în care au fost făcute numeroase speculații neadevărate cu privire la proveniența și destinația sumelor de bani, imaginea sa fiind astfel grav prejudiciată.”
Ce a decis Tribunalul București
Potrivit Tribunalului București, CEC Bank a admis acuzațiile, dar nu și responsabilitatea, invocând fapta unui angajat. Nefiind vorba de o faptă comisă Bancă, și cu atât mai puțin una ilicită, presupusul prejudiciu invocat de reclamant nu a fost produs de către Bancă, sens în care nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate. Cu alte cuvinte, chiar dacă prejudiciul ar exista, acesta nu avea cum să fie cauzat de vreo faptă a Băncii.
Tribunalul București a arătat că Dragnea junior pretinde în cauză un prejudiciul moral cuantificat la suma de 100.000 euro. Tribunalul București a decis (în februarie 2019 )să nu-i acorde nici un fel de despăgubiri lui Ștefan Valentin Dragnea. Acesta nu a acceptat hotărârea Tribunalului București și a făcut apel la Curtea de Apel București (CAB). Acesta a schimbat decizia Tribunalului București. Conform minutei hotărârii CAB, „obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 25.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Obligă pe apelanta pârâtă la plata către apelantul reclamant a sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată în apel”.