Ultima bombă în România este despre fiul nelegitim pe care Nicolae Ceaușescu l-ar fi avut cu solista Matilda Pascal Cojocărița, subiect dezbătut pe larg în podcastul de pe canalul de Youtube Hai România de către Robert Turcescu și invitații săi Victor Ciutacu și Ciprian Purice.
A avut Nicolae Ceaușescu un copil cu Matilda Pascal Cojocărița?!
Printre subiectele zilei pe care Robert Turcescu și le-a propus să le dezbată împreună cu Victor Ciutacu și Ciprian Purice, pe canalul de YouTube Hai România și pe pagina de Facebook evz.ro, s-a strecurat o temă care ne lasă cu gura căscată, având în vedere că este vorba despre fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu.
La 33 de ani de la condamnarea la moarte a fostului lider de la București apare informația că acesta ar fi avut o relație ascunsă cu cântăreața de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița, aventură din care ar fi rezultat un fiu, pe nume Alin, detaliile sunt mai mult decât surprinzătoare.
Cântăreața l-ar fi născut pe Alin la vârsta de 23 de ani, în timp ce Nicolae Ceaușescu ar fi avut în acel moment cu nu mai puțin de 40 de ani mai mulți, adică 63 de ani.
Pe baza acestei bârfe, Victor Ciutacu, care îl avusese în direct, la România TV, cu o seară în urmă chiar pe Alin, a venit cu detalii despre discuția purtată live.
„S-a ajuns la concluzia că seamănă foarte bine cu defunctul dictator dar nu-i al lui” a povestit Ciutacu. „Cel puțin asta ar fi concluzia parțială (…) E un subiect, l-am întrebat și eu: Bă, da de unde a apărut?! La care, răspunsul său a fost că a făcut unul un tik-tok care s-a finalizat cu poze și cu unul care vorbea pe fundal. Și punea în paralel poze cu nea Nicu și cu ăsta micul al lui Matilda Pascal” a declarat Victor Ciutacu.
Alin, președinte!
Ciutacu a povestit că vocea de pe Tik-Tok spunea cu certitudine date despre cum s-a combinat Nicolae Ceaușescu cu Matilda Pascal Cojocărița. Cunoscutul jurnalist a spus că subiectul cică ar mai fi fost în urmă cu circa trei ani dezbătut în presa din România, dar, după cum i-a declarat chiar Alin, dezbaterea a murit relativ repede.
„Fiul nelegitim, ca să-i spun așa, s-a apucat să răspundă pe Tik-Tok. A făcut și el un Tik-Tok care și ăla s-a viralizat” a spus Ciutacu.
Ciutacu a precizat că după spusele lui Alin, circa că 95 la sută dintre cei care i-au văzut postarea și i-au comentat, i-au spus că sunt convinși că ar fi fiul lui Nicolae Ceaușescu. Mai mult de atât, situația devine și mai comică. O parte dintre cei 95 la sută care au comentat la postare ajunseseră chiar să-i spună să candideze la alegerile prezidențiale și să-i ureze succes și cerându-i, în situația în care ar câștiga să facă din nou o Românie patriotică!