Sorina Pintea, fostul ministrul al Sănătății a fost arestată preventiv după ce a fost acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani care reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract. Se pare că nu este singura din familie care ajunge în spatele gratiilor. Fiul său, Ionuț Pintea a fost și el arestat.
În anul 2012, fiul Sorinei Pintea, Ionuţ Pintea, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.
Condamnarea lui Ionuț Pintea s-a produs în momentul în care mama sa era managerul Spitalului TBC din Baia Mare.
În aprilie 2001, Ionuţ Pintea a fost reţinut de ofiţerii DIICOT în urma mai multor percheziţii care au avut loc în judeţele Maramureş şi Cluj, într-un dosar în care 20 de persoane au fost cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.
Nu a fost prima oară când fiul fostului ministru a avut probleme din cauza drogurilor. În octombrie 2010, acesta a mai fost cercetat odată și reţinut în timp ce încerca să îi vândă droguri unui poliţist sub acoperire.
De asemenea, se pare că în urma percheziţiei, asupra lui Ionuţ Pintea, polițiștii au mai găsit şi un pistol cu aer comprimat, 2.620 de euro, 5.000 de forinti si 1.561 de lei, informează Digi24.