Retailerul de electronice şi electrocasnice Flamingo, aflat în insolvenţă, are datorii de 33 de milioane de euro la bănci şi alte 20 de milioane de euro la furnizori de mărfuri, servicii şi utilităţi, potrivit directorului general executiv al grupului, Adrian Olteanu. Cei mai mari creditori sunt ING, Unicredit, şi BRD.
În prezent, grupul derulează prima etapă a procedurii de insolvenţă care presupune evaluarea companiei, urmând ca, în luna martie, Flamingo să supună spre aprobare creditorilor planul de reorganizare. Dacă va validat, Flamingo ar putea rămâne în insolvenţă până la patru ani, a mai spus Olteanu. Iar dacă nu va obţine acordul creditorilor, compania va fi lichidată.
Oficialul Flamingo a mai spus că, faţă de ianuarie 2009, costurile operaţionale ale retailerului s-au redus cu 60%, iar numărul de angajaţi a scăzut de la 1.300 la circa 500 de persoane.
Totodată, suprafaţa totală de vânzare a magazinelor s-a redus de 45.000 de metri pătraţi la 32.000 de metri pătraţi. Potrivit lui Olteanu, una dintre cele mai mari reduceri de costuri a avut loc prin reducerea chiriilor, Flamingo încheind deja negocierile cu 43 dintre cei 55 de proprietari ai spaţiilor comerciale, care deţin 75 din magazinele în care grupul îşi desfăşoară activitatea.
Eşecul renogocierii chiriei a determinat, de altfe, şi închiderea magazinului de la Băneasa, iar Olteanu nu exclude ca şi alte magazine să fie închise din acest motiv.
În momentul de faţă, compania ar avea nevoie de finanţări de cel puţin 4-5 milioane de euro pentru a continua activitatea în parametri normali.