În cele trei zile de campanie peste 500.000 de vizitatori au trecut pragul magazinelor Flanco, 100.000 de consumatori alegând cel puţin un produs din oferta Black Friday în cele trei zile de campanie. De asemenea, suprafaţă de vânzare pusă la dispoziţie de Flanco a fost în acest an cu 20% mai mare decât anul trecut.

“Am reuşit o performanţă de excepţie anul acesta prin campania Black Friday, venind în întâmpinarea aşteptărilor clienţilor noştri, atât prin ofertele foarte avantajoase, varietatea modelelor de produs incluse în campanie, cât şi prin modul de organizare. Am mobilizat resurse importante în zona operaţională, având experienţa anului trecut, iar avantajele competitive s-au convertit în rezultate de vânzări mai mari decât estimările”, a declarat Violeta Luca, CEO Flanco.

Citiţi şi: Black Friday la Flanco: Vânzările de astăzi cât într-o lună întreaga. REDUCERILE CONTINUĂ

Potrivit sursei citate, în cadrul acestei campanii s-au distins produsele premium, cu o creştere semnificativă a ponderii în mixul de vânzări. Astfel, achiziţiile de ultrabook-uri au reprezentat 15% din totalul vânzărilor, faţă de ponderea de 2-3%, înregistrată în octombrie 2012. Mai mult, şi televizoarele cu ecran plat şi diagonală mare şi maşinile de spălat cu capacitate mai mare de 7 kg şi funcţii tehnologice avansate s-au încadrat în acelaşi trend pozitiv, demonstrând apetitul românilor pentru tehnologie.

Cele mai căutate produse din oferta Black Friday au fost televizoarele cu ecran plat, notebook-urile, tabletele, aparatele foto, maşinile de spălat şi produsele electrocasnice încorporabile. Ponderea segmentelor a fost echilibrată, mixul de categorii din oferta Black Friday fiind conceput astfel încât să satisfacă cererea pentru toate produsele-cheie.

Citiţi şi: Vânzări peste AŞTEPTĂRI la ALTEX
În 2012, stocul produselor din oferta Black Friday de la Flanco a numărat peste 230.000 de unităţi pentru 1.000 de repere unice incluse în campanie, cu reduceri între 10% şi 60%. Doar în prima zi de campanie Black Friday, magazinele Flanco au generat vânzări cât într-o lună întreagă.

Sursa: Agerpres