În Sfântu Gheorghe, noul magazin, situat în cadrul Centrului Comercial Sugas, ocupă o suprafață totală de 510 mp şi lucrează cu opt consultanți de vânzări. Valoare investiţiei ajunge la 400.000 de euro.
La Miercurea – Ciuc, relocarea magazinului s-a făcut în cadrul Centrului Comercial TULIPAN din zona pietonală a orașului, şi a vizat transferul întregii echipe de şapte oameni într-un spațiu de 610 mp. Relocarea a fost făcută cu o investiție de 350.000 de euro.
Programul de remodelare a inclus până în present alte 42 de magazine. Bugetul alocat în 2014 pentru expansiunea şi modernizarea reţelei se apropie de un million de euro. În ultimii trei ani, compania a investit în magazine 5 mil. de euro
„Amenajarea spaţiului, organizarea produselor, selecția ofertelor și, nu în ultimul rând, modul în care clienții noștri sunt primiți de consilierii de vânzări reflectă aceleași standarde ridicate pe care ni le-am impus pentru toate magazinele din rețea”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail.
Retailerul electro-IT Flanco a înregistrat vânzări de 197 milioane lei (cca. 44,6 mil. euro) în primele patru luni ale anului, mai mult cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2013. Afacerile companiei au crescut peste media de creştere a pieţei, calculată la 7,5% (pe segmente de piaţă comparabile, excluzând segmentul telecom).
Flanco Retail şi-a crescut şi numărul de angajaţi cu 15%, ajungând să lucreze cu aproape 1.000 de oameni în 2014, comparativ cu 2013.
Compania a încheiat anul trecut cu afaceri de 140 mil. euro, în creştere cu puţin peste 1% faţă de 2012. Cu 900 de angajaţi, retailerul de produse IT&C, electronice şi electrocasnice operează o reţea de 82 de magazine, în 50 de oraşe.
Românii au prins din nou curaj să îşi cumpere electronice, electrocasnice şi produse IT&C. Au cheltuit pe ele 1,1 miliarde de euro în primele nouă luni ale lui 2013, cu 4,8% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit celor mai recente date ale companiei de cercetare de piaţă GfK. Suma include vânzările retailerilor tradiţionali – Altex, Domo şi Flanco, care deţin circa 40% din piață -, ale celor independenţi – cam 800 la număr – sau ale magazinelor online (35%), dar şi ale hipermarketurilor (27%).