Vânzările de flori din România vor ajunge, în 2011, la un volum total de aproximativ 1,2 milioane de euro, valoare relativ egală cu cea înregistrată în 2010, potrivit estimărilor făcute de site-ul de specialitate florifrumoase.ro, relatează Agerpres.
Potrivit site-ului, din întreaga piaţă de flori din România, 8-10% este reprezentată de florăriile online. „Pentru 2011 estimez o creştere de peste 30% a vânzărilor de flori online, în ciuda crizei financiare. Vânzările de flori ar putea fi şi mai mari în mediul online dacă nu ne-am lovi de evaziunea fiscală care începe de la depozitele de flori şi se termină la distribuitorii de consumabile şi accesorii pentru florării”, a spus Gabriel Caloian, administratorul florăriei online florifrumoase.ro.
Un segment de piaţă care prinde contur în ultima perioadă sunt florile pentru marile corporaţii. "Florăriile cunoscute încheie contracte cu marile companii şi devin furnizorul lor de flori. Astfel, angajaţii marilor companii nu mai trebuie să-şi facă probleme în legătură cu plata florilor pe care doresc să le trimită partenerilor de business, sau să se gândească dacă florăria la care au apelat este de încredere. Au un furnizor verificat şi totul este mult mai simplu", a mai punctat Caloian. Potrivit acestuia, peste 50% din vânzătorii en-gross de flori nu eliberează facturi fiscale. Peste 80% din clienţii site-ului florifrumoase.ro sunt persoane juridice. "La piaţa George Coşbuc, maximum trei depozite eliberează facturi fiscale, iar aici preţurile sunt mai mari decât la restul en-gross-urilor. Mai sunt şi alţii care spun că dau factură, dar care nu vor să treacă preţurile reale ale produselor. De exemplu, dacă un trandafir costă 4 lei, ei vor să-l factureze cu un leu", a mai spus acesta.
Site-ul florifrumoase.ro este administrat de compania Jolies Fleurs, care şi-a început activitatea în 2011, în urma unei investiţii de aproximativ 25.000 de euro. În următorii doi ani, intenţionează să devină unul din primii cinci jucători ai pieţei online de flori.