În primul trimestru din 2016, Grupul Floria, prin diviziile sale online Floria.ro si offline, Floria în Stradă și Floria Events, a vândut flori în valoare de 900.000 euro. Valoarea florilor vândute în primele trei luni ale acestui an este dublă față de 2015, fapt datorat atât creșterii cu 30% a diviziei online Floria.ro, dar și aportului vânzărilor celor două florării Floria în Stradă deschise în 2015 (Câmpineanu în martie 2015 și Dorobanți în noimbrie 2015). În același timp ce valoarea medie a unei comenzi online a crescut cu 8% față de anul trecut, la 236 lei/comandă
„În primele 3 luni din 2016 piața vânzărilor de flori din România a cunoscut o dinamică fără precedent, fie că vorbim despre online, despre florăriile clasice sau atelierele de design floral pentru evenimente. Afacerile cu florării au devenit interesante pentru antreprenori, care se simt încurajați de evoluția pieței și a jucătorilor importanți. Investițiile mari precum cele demarate de Grupul Floria le dau incredere să investească în acest segment”, spune Marina Popescu, Director General Floria.ro.
Din 2013 si până în prezent, Grupul Floria a investit peste 500.000 euro în dezvoltarea afacerii cu flori, atât pe zona de online, segment pe care Floria.ro își menține poziția de lider de piață, cât și offline, prin deschiderea celor două florării Floria în Strada.
“Investițiile pe care le-am facut la nivelul Grupului Floria au arătat nu doar că piața este pregătită pentru jucători serioși și ca este din ce în ce mai competitivă, dar și că este o zonă pe care se poate inova. Este o piață în care abordările creative de business, nu ma refer doar la creativitatea pusă în buchetele de flori, pot face diferența. De exemplu, la Floria.ro noi am investit și am pariat pe un model de business care presupune sa avem drept parteneri florării locale din toată țara, care să livreze florile în localitățile lor. Astfel, noi avem cel mai scurt timp de livrare a comenzilor de flori și buchete online, indiferent de destinația din țară. Încet, încet, acest model a fost adoptat și de alte florării online, însă având deja peste 150 parteneri, ne păstrăm un avantaj competitiv. Strategia noastra a dus și la o îmbunătățire semnificativă a experienței clienților, care pot acum trimite flori rapid, iar destinatarii le primesc în brațe, așa cum se oferă florile, nu într-o cutie de la un curier” spune Marina Popescu, Director General Floria.ro.
Dezvoltarea pieței florăriilor din România este susținută atât de succesul afacerilor cu experiență, online sau offline, dar și de autorități, prin demersurile lor ocazionale pentru combaterea evaziunii fiscale care afectează piața.
“Controalele au încurajat jucătorii corecți, cei care emit bon și plătesc TVA și desigur au mai eliminat o parte din cei care vând la negru. Așa cum remarcam și în trecut, problema evaziunii fiscale rămane cea mai mare problemă cu care se confruntă piața vânzărilor de flori, însă perioada controalelor a fost oportună anul acesta. S-au făcut cateva controale în plin sezon, în lunile februarie și martie, când impactul a fost maxim. Ne-am bucurat să vedem astfel de acțiuni și sperăm să fie cât mai dese”, explică Marina Popescu.